gleznă, gloabă, grămadă, leac, leasă, lariță (dacoromân raliță), mǫncă, mǫndru, etc., etc., care deasemenea nu se găsesc în dialectul aromân.
Aceste două particularități, la început, m’au făcut și pe mine să cred că graiul Megleniților se apropie mai mult de cel dacoromân. Insă cu cât am stat mai mult printre ei și am căutat să studiez mai de aproape graiul lor, m’am convins că nu acestea sunt în măsură ca să hotărască apropierea lui mai mare sau mai mică de unul din cele două dialecte. Numărul cuvintelor de origine latină care se găsesc numai în dialectul aromân și dacoromân, lipsind din dialectul megl., se ridică, după cum se poate vedeà în capitolul «Elementul latin», la vreo 300 și mai bine, pe când acelea comune dialectului megl. și dacor. abià la 75. Numai cuvintele slave lipsesc din dialectul aromân, având în locul lor elemente grecești. Ele contrbuie nu cu puțin la apropierea formală a dialectului megl. de cel dacoromân.
Printre cele 34 de puncte de asemănare ce arată dialectul meglenit cu dialectul aromân, următoarele trei sunt care, din punctul de vedere al vechimii, îl apropie mai mult de dialectul aromân: 1) Prefacerea sunetelor ce, ci în țe, ți, și a lui ge gi în ze zi (dze, dzi) numai în elementele latine, ceeace dovedește că fenomenul este vechiu și s’a produs înainte de despărțirea dialectelor. Nici un element slav nu arată această prefacere; 2) Alterarea labialelor, despre cari vezi mai pe larg la §§ 44—49 și Observ. Aici mă mulțumesc să arăt numai că trecerea lui v + ĕ, ĭ în ghi̯e, ghi (ghi̯ermi < vermis ‑em; ghi̯aspi > vespis ‑em) nu puteà fi împrumutată din dialectul aromân, căci ea nu există în acest dialect. Aici avem yermu, yaspe. Iar diferența între una și alta este mare ca să credem că această alterare a labialei s’a produs sub influența dialectului aromân; 3) Lipsa completă a cuvintelor rotacizante, precum și a formelor în cari n’a dispărut prin nazalizare, ca: o, grâu, frâu, brâu pentru ună, grânu, frânu, brânu. La punctul din urmă s’ar mai puteà adăugà și lipsa aceluiaș strat de cuvinte de origine albaneză sau similare cu formele albanezești ca și în dialectul arom., despre care se vorbește mai pe larg în capitolul «Elementul albanez».
Toate aceste particularități, care îl apropie de dialectul aromân, ajung spre a ne dovedì că deșì dialectul meglenoromân, așà cum se vorbește astăzi, se deosebește de dialectul aromân, în timpurile mai vechi, atunci când limba română cu toate că arătà mici diferențieri regionale, însă încă nu se despărțise în dialectele actuale, dialectul meglenit făceà parte din aceà regiune, din care a ieșit dialectul aromân. De acì urmează că și Meglenoromânii, oricând se vor fi coborît ei la locurile unde îi găsim astăzi, și cu oricari popoare vor fi venit în contact, din epoca retragerii Românilor în spre miazăzi, judecând după particularitățile graiului lor, ei trebuie să fi făcut parte odată din regiunea ocupată de Românii sudici.
***
