Această pagină a fost verificată
70
TH. CAPIDAN
la ind. prez. sub forma iotacizată ca în unele regiuni din dialectul dacoromân (auz < audio, văz < video, viu < venio, pieiu < pĕreo). Un singur caz întâlnim numai în comuna Cupa: s‑la arzu 16⁄56. Cazuri izolate se prezintă și în dialectul aromân: sămțu < sentio (Nicolaidi. Etym. lex. t. Kouts. gl. 464); sămțu (Weigand, Die Aromunen II 328 s. sintu). In schimb, lipsesc în amândouă dialectele forme iotacizate pentru derivatele verbale în ‑tor, ‑tură.
- Persoana 1 sing. de la imperfect se termină în ‑m. Nu este nici un caz, în care această terminațiune să lipsească ca în limba textelor vechi din dialectul dacor.[1].
- La verbele în ‑ari avem terminațiunea ă în loc de e pentru persoana a treia singular de la conjunctiv prezinte: si cǫntă.
- Verbele în ‑iri, cu indicativul prezent lung, fac peste tot persoana a doua singular de la imperativ în ‑ea: sirbeà, mai ales la verbele de origine străină: măntreà, trăi̯à, tureà (uită‑te, rabdă, varsă) arom. mutreà, aricheà, sburà, etc.
- Infinitivul substantivat se întrebuințează în locul supinului sau participiului în funcțiune de supin din dialectul dacoromân: Sfărsǫ di ararea (sfârșì de arat); pustăni di cvătširea (obosì de clocit), etc. Acceaș întrebuințare există și în dialectul aromânesc.
- Mai m. c. perfectul se formează prin perifrază ca în aromână: veam căntat (căntasem).
- Perfectul simplu cu accentul pe tulpină se formează la fel ca în dialectul aromân, afară de uncle particularități secundare proprii dialectului meglenit, despre care a fost vorba mai sus (cf. I 28).
- Formațiunile pronominale ca: ań‑ți mancă, ań‑ți bea (mi‑e foame, mi‑e sete) există și în dialectul aromân de nord: iń‑si măcă, iń‑si bea etc.
- Verbul ajutător sam face là pers. întâiu și a doua plural de la indicativul prezent im, iț din h’im, h’iț. Dacă pe lângă acestea mai adăugăm și formele pentru pers. întâiu și a doua de la singular întrebuințate în Țârnareca: i̯es, i̯eṣtšă (eṣtšă), am aveà toate formele din dialectul aromân.
- In afară de formele imperfectului: ram, rai̯, ra, etc., în Țârnareca se întrebuințează numai ăi̯ram, ăi̯rai̯, ăi̯rà, etc. care sunt identice cu formele i̯aram, i̯arai, i̯ara, etc. întrebuințate la Aromânii din Zagori, în Epir.
- In afară de aceste asemănări mai însemnate și cu caracter mai general, mai vin și o mulțime de alte particularități ce se observă numai la unele cuvinte ca: lant (arom. alantu) âlalt, tor plur. de la tari (arom. ahtări) atari. După aceea lipsa unui număr de cuvinte de origine albaneză, dintre împrumuturile mai vechi, care se găsesc numai în dialectul dacoromân și lipsesc și din dialectul aromân.
- Asemănările cu dialectul dacoromân:
- Pe lângă formele cu a + n > ǫn, în cuvintele în cari în silaba următoare se află o vocală deschisă, mai avem a + n > ǫi̯n (oi̯n): pǫni și pǫi̯ni; mǫni și mǫi̯ni; cǫni și cǫi̯ni etc.
- Multe cuvinte primesc un a epitetic; țista, țela, cola, etc.
- Diftongul au, eu, de regulă, se păstrează neschimbat: gaură, ud, preot.
- e inițial se pronunță i̯e: i̯ed, i̯es; în elementele străine: ieftin, i̯ej (ariciu) etc.
- u final se păstrează numai după o grupă de consonante în care ultima este o lcidă.
- l’ este înlocuit câteodată prin i (i̯): i̯ert pentru l’ert; boii pentru boil’; puil’ pentru pul’il’, etc.
- l dela articol cade: omu, bou, etc.
- dz > z: zac.
- dz > ž: joc, juni, ạnjos, etc.
- Dintre labiale, b rămâne nealterat; celelalte apar într’unele cuvinte nealterate într’altele alterate, în măsura arătată mai sus (II, 13), afară de f care apare peste tot alterat.
- ↑ Pentru 3, 11, 19, 25, 26 vezi mai pe larg Sextil Pușcariu, Zur Rekonstr. des Urrum. pp. 28, 30, 31, 32.
