scrierilor vechi din dialectul dacoromân, însemnătatea lor pentru apropierea dialectului meglenoromân de cel aromân este relativă. In ele nu putem vedeà alt nimic particular acestor dialecte, decât numai o deosebită putere de rezistență, manifestată printr’un conservatism care formează nota comună mai mult a graiului românesc din dreapta Dunării.
Dintre celelalte particularități, avem cele de sub 20, 21, 23, 24, 29, 30 și 32 care, ca unele ce s’au născut sub influența limbilor balcanice cu care Aromânii ca și Meglenoromânii veneau în atingere și anume: 20 și 24, sub influența limbii grecești; 23, 29, 30, 32, sub influența limbii bulgare și 21, cu origine nedeterminată mai deaproape, întrucât există în toate limbile balcanice, au și mai puțină însemnătate pentru chestiunea care ne interesează, întrucât prezența lor în cele două dialecte ne arată numai că amândouă dialectele trebuie să fi stat multe veacuri în apropierea limbilor de unde le‑au împrumutat, fără însă ca din aceasta să putem deduce o dependență mai veche între ele.
Ajungem la a treia categorie din punctele de apropiere cu dialectul aromân. Acestea sunt singurele pe baza cărora se poate cunoaște până la un punct dacă, după despărțirea dialectelor, dialectul meglenoromân, care în unele puncte se aseamănă cu dialectul dacoromân iar în altele cu cel aromân și face impresia unui dialect intermediar, arată mai mare dependență de dialectul aromân și apare ca un idiom sudic (transdanubian), puternic influențat, mai ales în partea lexicală, de dialectul dacoromân, sau, în trăsurile lui generale se identifică cu dialectul dacoromân, și el nu reprezintă astăzi decât un subdialect al dialectului dacoromân, așà cum susține d‑l O. Densusianu[1]. Chestiunea aceasta își are însemnătatea ei, mai ales dacă ne gândim că de ca depinde și originea nordică sau sudică a Meglenoromânilor.
Și în această din urmă categorie, pentru o mai mare preciziune, trebuie să facem o deosebire între punctele de asemănare mai mărunte, adică acelea care pe de o parte se dovedesc ca mai nouă, iar pe de alta nu cuprind un număr de cuvinte prea mare, și între acelea care sunt mai vechi, cuprind un număr de cuvinte mai mare și care, prin nota comună ce dau acestor două dialecte, formează un zid de despărțire între dialectele meglenoromân și aromân, dintr’o parte, și între dialectele dacoromân și istroromân, din altă parte.
Dintre cele dintâiu avem pe acelea însemnate sub 1, 5, 8, 9, 14, 22, 27, 28, 33, 34. Vom vorbì despre fiecare din ele, ca să se vadă că, deșì, în seria de asemănări ce prezintă cu dialectul aromân, ele trec pe planul al doilea, totuș valoarea lor documentară pentru mai marea apropiere cu acest dialect, este incontestabilă.
Apariția lui a protetic (1) numai în cuvintele compuse cu prefixul in‑ în amândouă dialectele, atunci când în celelalte cazuri, în dialectul megl. cade, iar în cel arom. se adaugă, din cauzele expuse de Sextil Pușcariu (Dacoromania I. p. 371) poate fi considerată ca ceva specific graiului românesc sudic, care nu poate suferì sunetul î de la începutul cuvintelor. Acest sunet în dialectul aromân, în care nu‑i așà de răspândit ca în dialectul dacor., când se găsește la începutul cuvintelor, sau cade, și atunci avem un fel de n silabic în locul lui, sau este înlocuit prin a. In dialectul meglenit, tendința de a‑l exclude a mers până acolo încât a fost înlocuit printr’un a protetic, care, după cum se știe, cade în acest dialect la toate celelalte cuvinte. Trecerea diftongului ea în a, în elementele latine, când urmează după r (5): rau̯a (reus, ‑a, ‑um), curau̯ă (corrigia) etc. se găsește în dialectul arom. și meglenit și numai dialectal și în dacoromână. Reducerea vocalelor neaccentuate e, o în i, u (8, 9), peste tot (o > u chiar în elementele slave mai nouă) este o particularitate a dialectelor sudice. Este drept că în textele mai vechi din dialectul dacor. întâlnim mai des o > u, totuș reducerea lui precum și a lui e, în dialectele arom. și megl. este generală. Trecerea suf, ‑ella în ‑eau̯ă (11) se găsește în aceste dialecte, iar în dacoromână numai în Banat. Unirea numeralului cu substantivul prin prepozițiunea de, (22) începând de la 11, nu de la 20, este iarăș ceva particular numai dialectelor
- ↑ «Sa dépendance (adică a dialectului megl.) du dr. est incontestable, de sorte qu’il est plus naturel de le considérer comme une subdivision de celui‑ci ou plutôt comme un parler mixte résulté de la fusion du daco‑ avec le macédo‑roumain». (Histoire de la langue roumaine. Tome I, p. 337).
