Pagină:Theodor Capidan - Meglenoromânii, vol. I (Istoria și graiul lor).pdf/76

Această pagină nu a fost verificată

DIALECTUL MEGLENOROMÂN
77

drac < draco
duc < dūco,‑ēre
dumnezeu̯ < dom(i)ne deus
durmitez < dormīto, ‑are
falcă < *falca, ‑am
feată < fēta, ‑am
fitšor < *fetiolus, ‑um
foamiti < fames, ‑*item
frimint < fermento, ‑are
frunză < frondia, ‑am
ful’or < *fōlliolus, ‑um
fur < fur, ‑em
gură < gula, ‑am
i̯ed < haedus, ‑um
inimă < anima, ‑am
joc < *joco, ‑are
jutor < adjutorium
la
leau̯ < lĕvo, ‑are
l’ert < liberto, ‑are
ling < lingo, ‑are
lingură < lĭngūla, ‑am
lucrez < lūcro, ‑are
lumi < lūmen
lumină < *lumina, ‑am
l’urea < aliūbi
luțol (dim. din*(a)lu̯at)
mari
mărdzeau̯ă < margella, ‑am
măseau̯ă < maxĭlla, ‑am
measă < mē[n]sa, ‑am
meardzi < mergo, ‑ĕre
mic < *mīcus, ‑a, ‑um
mintšună < mentio, ‑onem
mǫnă < manus
nalt < altus, ‑a, ‑um
nibun
niști
niscai̯
niscǫt
nucă < nux
u̯ai̯e < ovis, ‑em
pitšor < *peciōlus, ‑um
plățintă < placenta, ‑am
plec < plico, ‑are
priamnu < perambulo, ‑are
prind < ap‑pre(h)endo, ‑ĕre
puțin < *pūtīnus, ‑a, ‑um
putrid < putrĭdus, ‑a, ‑um
răcoari
ramură < *ramūla, ‑am
roș < rōscus, ‑a, ‑um
runc < averunco, ‑are
rușine < rosinus, ‑a, ‑um
să < se
sănătos < *sanĭtosus, ‑a, ‑um
sărbătoari
scurt
scutur
și < sic
singur < sĭngūlus, ‑a, ‑um
spel
spic < spīcum
spun < expono, ‑ĕre
spin < spīnus, ‑um
știu < scio, ‑īre
strig < *strīgo, ‑are
sud < exsūdo, ‑are
suflet < suflĭtus
supțăsoară < sub subala
surup < *sub‑rūpo, ‑are
țeapă < caepa, ‑am
totdeauna
trec < traicio, ‑ĕre
tunțea < ad‑tunc‑ce
ud < udo, ‑are
unt < unctum
licșor < levis, ‑e + (u)șor
uspeț < hospĭtium
viață < vivitia
vindic < vĭndĭco, ‑are
vărtos < virtuosus, ‑a, ‑um
vis < vīsum
vinăt < vĕnĕtus, ‑a, ‑um
vut (avut)
zbor < *ex‑volo, ‑are

Dintre acestea, următoarele se găsesc numai în limba română sau sunt mai rari în limbile romanice, și ca atare există și în dialectul meglenoromân: alb, alghină, am, părțos, ạntreb, bisearică, cǫntic, crătšun, criștin, cufurì, dispic, durmites, frimin, ful or, fur, i̯ed, jutor, l’ert, ling, lingură, luțǫl, mărdzeau̯ă, measă, niști, niscai, niscăt, oaie, priamnu, putrid, ramură, știu, sud, supțăsoară, surup, țeapă, trec, ud, uspeț, vinăt, vis[1].

Următoarele arată derivațiuni sau formațiuni de cuvinte cari sunt proprii limbii românești; ele sunt importante pentru dovedirea unității dialectelor: ạnsor, astăz, az s. as, bureati, cat, cola, cufurì, cul’b, cuțǫ’t, tšinușă, dicǫt, dimineața, diparti, foamiti,

  1. Cf. Sextil Pușcariu, Locul limbii române între limbile romanice. Academia Română. 1920, p. 31.