în treacăt chiar C. Jireček, în Geschichte der Bulgaren (p. 28, 113, 575), după ce înaintea lui, și chiar înaintea lui Hahn pomenise, deșì cam vag, un alt scriitor grec[1]. Cu toate acestea, acela care ne‑a dat informațiuni mai mult sau mai puțin complete, într’un studiu special Vlacho‑Meglen (eine ethnographisch-philologhische Untersuchung, Leipzig, 1892) despre locuințele, numărul lor și mai ales despre particularitățile graiului ce vorbesc, este G. Weigand. Și Weigand, tot ce a scris despre Megleno‑români, n’a scris din auzite. Dânsul a făcut două călătorii în ținutul Meglenului: una scurtă fără ca să se oprească, călătorie de recunoaștere, despre care ne vorbește în volumul I din Die Aromunen (ethnographisch-philologisch-historische Untersuchungen über das Volk der sogenannten Makedo‑Romanen oder Zinzaren, Leipzig 1895), în capitolul «Ausflug nach Vlacho‑Meglen und Rückkehr nach Monastir» (p. 22—31); a doua, mai lungă, de la 26 Aprilie până la 15 Maiu, despre care ne vorbește, în parte, tot în opera citată mai sus (p. 241—251) și în introducerea lucrării Vlacho‑Meglen. De sigur că și în lucrarea lui G. Weigand se găsesc strecurate unele greșeli, despre care se vorbește, în amănunțit, la locul cuvenit, în cuprinsul lucrării mele. Cu toate acestea, considerată în întregime și mai ales în partea filologică, ea se înfățișază ca o lucrare științifică, cu calități statornice. Tot aici trebuie reamintit că despre Meglenoromâni Weigand a mai scris, în treacăt, și în studiul său Die Sprache der Olympo‑Walachen (Leipzig 1888), apărută cu doi ani înainte de a fi călătorit în ținutul Meglen. In această lucrare Weigand vorbește aproape la fel ca Mărgărit: «mai reamintesc că în Munții Caragiovei se află situate patru sate (localități) românești, ai căror locuitori au trecut la islamism (!), dar care și‑au păstrat limba lor maternă». In fine, în Enciclopedia Română de Dr. C. Diaconovici (Tomul III, 1904), sub cuvântul Moglena, Weigand, ocupându‑se de Românii din acest ținut, specifică că din cele unsprezece sate, numai Nonte s. Notie, Oșin, Borislavți, Lugunți sunt așezate în Meglenul bulgăresc, celelalte: Liumnița, Huma, Cupa, Coinsco, Sirminina, Târnareca, Barovița sunt situate în Meglenul românesc. La acestea observ că Oșani nu intră în Meglenul bulgăresc, fiind așezat nu numai în afară de câmpia Caragiovei, dar chiar pe dealurile ce se lasă la dreapta acestei câmpii. Numele comunei Birislav nu este Borislavți, aceasta cel puțin în ce privește felul cum pronunță Românii, căci
- ↑ Este interesant de notat aici, că încă de pe la începutul sec. XIX, Românii din Meglen îi erau cunoscuți și învățatului grec, care nu cu puțin a contribuit la propășirea învățământului în școalele grecești din principatele românești, Daniel Dimitrie Philippide. In cartea sa «Geografia României», vorbind despre răspândirea elementului românesc în afară de hotarele Țării, el amintește că, printre centrele din Macedonia locuite de Români, se mai găsește în jurul Salonicului un sat mare românesc, ai cărui locuitori, din incuria păstorului, sunt mahomedani, deșì nu știu boabă turcește, vorbind numai românește». Evident că acest sat, după cum foarte bine observă N. Bănescu, este Nânta, despre care va fi vorba, mai pe larg, în cuprinsul acestei lucrări. (Cf. N. Bănescu, Vieața și operile lui Daniel (Dimitrie) Philippide, publicat în Anuarul Institutului de istorie națională de Alex. Lapedatu și Ioan Lupaș. Vol. II (1923) p. 161.
