AW. 417); stăpǫn (alb. stopàn). Cuvântul există în bg. stopan și stopanin (vsl.) sârb. stopanin, însă acestea întâmpină greutăți formale pentru cuvântul românesc; (Vezi Barić H., Albanorumänische Studien, I Teil, Sarajevo, 1919, p. 93 și Dacoromania. I, p. 508), de aceea G. Giuglea îl derivă din lat. stipanus din stĭps, ‑is «petite piece de monnaie, cotisation, tribut». (Dacoromania III, p. 610 și urm.); strungă «Târlă» Si‑ń dar u̯a strunga ăn drum «o să‑mi fac strunga aici în drum» 3 51 (cf. alb. štrungε). Despre originea acestui cuvânt vezi tot expunerile lui G. Giuglea, Cuvinte și lucruri în Dacoromania, II, p. 327 și urm.; țap (cf. alb. tsap. G. Meyer AW. 387; Barić o. c. 104 și Zfrph. XXXVIII, p. 408). Acum în urmă, O. Densusianu vrea să‑l derive din iranică (cf. Grai și Suflet, I, p. 242), o încercare făcută mai de mult, după cum am arătat în studiul meu Raporturile albano‑române, p. 551, de Vasmer și Roswadowski; urdă (cf. alb. urδε «brânză» care este un împrumut nou din dialectul aromân. Tot acì aparține, ca chestiune de apropiere, și cuvântul batš, despre a cărui răspândire vezi Pușcariu, Dicț. Limb. Rom. a. T. I, p. 409, care se regăsește și în alb. bats «älterer Bruder, Gesselle» G. Meyer, AW. 29 cf. Barić o. c. p. 2 și Zfrph. XXXVIII, p. 390.
4. Corpul omului și părțile lui: buză; derivat: nabuzǫs «mă busumflu» (cf. alb. buzε Lippe; Spitze Rand, Schnabel eines Gefässes; Mundart. G. Meyer, AW. 57); cocă «cap» numai în batjocură. (Alb. kokε G. Meyer, AW. 165); gușă, (cf. alb. guš «Hals» G. Meyer, AW. 135). Se pare că forma alb. cste de origine română; derivatul meglenit gușnes «iau pe cineva de gușă, îmbrățișez» derivă din aor. bulgar gušnach de la guša-gušam id.
5. Imbrăcăminte: brǫn se aduce în legătură cu alb. bres-brezi, a cărui etimologie nu este clară; cătšuu̯ă. Cuvântul, după cum se știe, este răspândit în toate limbile balcanice. Pușcariu (EW. 248) îl derivă din *catteula, ‑am de la *cattea «pisică». In cazul acesta, forma albaneză kεsul’ε «Mütze» socotită ca un împrumut din limba română, ar rămâne neexplicată și totuș ea trebuie pusă în legătură cu cuvântul românesc.
6. Nume de înrudire: cupilaș (din copil + ‑aș) «copil» (Unā l’ă turiră tătšunil’, și fęsiră doi̯ cupilaș ăn fustani 17/29); «tânăr de la 15 ani în sus, tânăr bun de însurat, mire». (Cupilașu nu va si culcă cu i̯a 22/94). In alb. kopil’ însemnează «slugă» (fem. kopil’e slujnică) «om tânăr și bastard». Ințelesul al doilea coincide cu acela din dialectul megl., iar al treilea cu singurul înțeles pe care‑l are cuvântul în dialectul aromân copil și cochiu «copil din flori», înțeles care se întâlnește și în limba bulgară. Este unul dintre cuvintele răspândite în întreaga Peninsulă Balcanică (cf. Berneker SEW. 564), eu originea încă nelămurită; moș «om în vârstă, bătrân și moș» nou masculin refăcut din moașă «bătrână» și acesta din alb. moșe (vezi Observ. ad. § 35—41).
7. Cuvinte cu diferite însemnări: bucur vb.; derivate: bucuros, ‑oasă, bucuril’ă, ză‑bucur vb. (cf. alb. bukurε «frumos». G. Meyer AW. 52); codru «plăcintă preparată cu legume; partea satului unde se strâng sătenii; (rar, în Liumnița) pădure; nume de localități: Codru‑nalt (Liumnița), Codru‑negru (Oșani)». Se aduce în legătură cu alb, kodrɛ. «Hügel» G. Meyer AW. 193. Se pare că cuvântul albanez derivă din limba română. (Vezi mai pe larg Dacoromania I, p. 509); cuu̯ă «coajă»; cuu̯ă di pimint «coaja pământului» 553, cf. și 4/82 (alb. kua «Rinde des Brotes» scut. «Schale», etc. G. Meyer, AW. 209); florcă (< fluărcă < fluercă < fluer + ‑că) întrebuințat numai în Țărnareca, frieł mai rar, sfrui̯ali la Huma. (cf. alb. fl’oere, fl’ojere. Vezi mai pe larg despre acest cuvânt Observ. ad. § 35—41); groapă, derivate: grupiști, a̯ngrop, dizgrop, niduangrupat adj. «neîngropat peste tot» 14/84 (alb. gropε G. Meyer AW. 131); peatic «petec» și «scutec»: Anfaș ǫ pija ăn peatiți înfășè pruncul în «scutece» (cf. alb. petkε). Derivația lui dintr’o formă *pitt‑icus dată de Candrea (Conv. Lit. 38, 874) nu este admisă de autor in CDDE.; scrum. S‑la arzu ăn furnă, di cu scrum treați «să‑l ard în cuptor și cu scrum se vindecă». 16/56 (cf. alb. škrump, G. Meyer AW. 409; despre legătura lui cu forma cumană kurum, cf. Dens. H. l. r. I 383. Intrucât însă cuvântul există și la Aromâni, prezența lui în limba română și alb. trebuie să fie înainte de influența cumană; spuză (și spruză), (alb. špuzɛ G. Meyer AW. 415); Tot acì aparțin și: gard (cf. alb. garδ, cu aceeaș însemnare din limba română și spre deosebire de formele bulg. sârb. grad «cetate, oraș, grădină, cf. Zfrph. XXXVIII, 390); cătun «comună, sat» (cf. alb. katunt‑di «Gebiet, Stadt, Dorf» G. Meyer AW. 183). Despre
