«trandafir»; vlăstar (Βλαστάρι), arom. vlăstar, bg. vlastar; cloță (ϰλότζος) derivat: cluțăi̯es «dau cu piciorul», arom. cloță (și scloță din care cluțuesc și scluțuesc), bg. kl’otza (și mbg. sklotza) «lovitură de picior» (cf. G. Meyer NS. III 36); cuclă (ϰοῦϰλα) arom. cuclă, bg. kukla etc. păpușe (cf. ib. 34); cuconă (ϰοϰώνα), arom. cuconă, bg. kokona (cf. Cihac, II 649) «cocoană»; cumat (ϰομμάτι), arom. cumată bg. komat «bucată»; dascăl (δάσϰαλος), arom. dascal bg. dackal; dicses (δέχομαι), arom. dicsescu, bg. deksam «primesc, accept»; lambă, (λάμπα) < it. lampa), arom. lambă, bg. lamba și lampa «lampă»; limońă (λεμόνι), arom. limońe, bg. limon «lămâie»; liturghii̯ă (λειτουργία), arom. liturγie (în bg. numai cu înțelesul de «slujbă bisericească») «prescure» și «serviciu divin»; macar (μαϰάρι), Cuvântul este răspândit în toate limbile balcanice. Despre origina lui orientală cf. G. Meyer AW. 255, etc.
Cu privire la transformările fonetice ce a suferit elementul greces din dialectul meglenit, oricare ar fi filiaițiunea prin care a pătruns, avem de observat următoarele:
In vocalism:
- a inițial ncaccentuat cade: guridă, chicăses; însă și: arises, aschitii̯ă.
- a protetic în: acsen, aftăses.
- a neaccentuat apare ca i în trindafil.
- a > ă în proaspăt.
- e ncaccentuat trece în i: chirămidă, e inițial cade: pitrup.
- o accentuat urmat în silaba următoare de ă trece în oa: proaspăt.
- o neaccentuat trece în u: miruses, unuzes, prucupses.
- u neaccentuat apare ca ă: băbuchi.
In Consonantism.
- δ se pronunță ca d: dicses.
- γ se pronunță ca g: gurida, liturghii̯ă ạngunises.
- m urmat de i apare palatalizat: tińiă.
- m apare ca n în: unuzescu, nătinusit.
- h (< χ, φ) urmat de i, se palatilizează și după aceea cade: stăidă, țărui, stăii̯ă.
- h > c numai în culeră < χολέρα
In flexiune:
Ca în toate dialectele române (arom. și dacor.) verbele grecești au trecut în dialect prin forma de la aorist: aftăses, chinises, duchimăses, lăcses, pidipses, tăcses, etc.
Dintre cuvintele străine cari au influențat cel mai mult dialectul meglenoromân, sunt acelea cari au pătruns din vechea limbă slavă și din limba bulgară, mai ales, din dialectul megleno‑bulgar vorbit până în Vodena, pe care noi îl prescurtăm cu mbg. Acestea întrec cuvintele de origine latină și sunt mai numeroase decât cuvintele slave din dialectul dacoromân. In privința aceasta, dialectul meglenoromân se arată mult mai puternic influențat de limba slavă decât chiar dialectul aromân de limba greacă.
Desigur că numărul prea mare al elementelor slave, vechi sau nouă, presupune o conviețuire mai îndelungată a Meglenoromânilor cu Slavii, și mai ales cu Bulgarii, cu care au trăit și trăiesc încă până astăzi, de la despărțirea lor de ceilalți Români. Legăturile dintre Meglenoromâni și Bulgari au fost și mai strânse, mai ales de la năvălirea Turcilor și colonizarea Meglenului cu Turci asiatici. După cum trecerea la islamism a Bulgarilor din Caragiova atrăsese după sine și turcirea Românilor din Nânta, tot așa trecerea la islamism a acestora din urmă ar fi silit și pe Românii din celelalte sate să aibă aceeaș soartă, dacă mulți dintr’ânșii nu s’ar fi refugiat prin satele bulgărești mai îndepărtate, rămânând acolo mai mulți ani dearândul, de unde apoi reîntorcându‑se în vechile lor căminuri, veneau cu limba bulgară bine învățată și cu copiii cari vorbeau numai bulgărește. Tot din vremea aceea trebuie să dateze și stingerea cântecelor românești și înlocuirea lor cu cântece bulgărești.
