ł se pronunță gutural înaintea vocalelor a, o, u și la sfârșitul cuvintelor, înaintea unui ъ dispărut. In privința acestei din urmă particularități, dialectul din Șiroka și Lъka care se găsește între dialectele centrale, merge și mai departe; acì ł gutural se pronunță peste tot, nu în măsura restrânsă a celorlalte dialecte din Rodope.
Revenind acum la celelalte două particularități ale elementului slav din dialectul meglenit, vedem că ele coincid cu aceleași particularități din dialectele bulgare centrale. Cu alte cuvinte și în dialectul meglenit avem ǫ pentru ă, fie că acest ă derivă din ъ slav, sau din ă latin: mǫscă: mъska «catâr»; gǫscă: gъska «gască», lǫnă: lana, ‑am, sǫmt: sanctus. Deasemenea l final se pronunță gutural în elementele slave ca și în elementele latine: goł: goł; mił: mił; cał: caballus; cățǫł: catĕllus. Din această coincidență rezultă că aceste două fenomene linguistice care alcătuesc două particularități specifice ale dialectului meglenit, mai ales că ele nu se mai găsesc în celelalte dialecte sau subdialecte românești, sunt împrumutate din limba bulgară, și anume din subdialectul central al dialectului din Rodope, într’o epocă când Românii din munții Balcani, în drumul lor spre Macedonia, au trebuit să se oprească mai multă vreme prin ținuturile Rodopei, după care apoi au ajuns în dreapta Vardarului, acolo unde îi găsim așezați astăzi. Trebuie să admitem acest contact al Românilor balcanici cu populațiunile bulgare din munții Rodope, mai ales că și din punctul de vedere istoric existența Vlahilor în Rodope este atestată, dacă voim să ne explicăm cele două particularități. Căci dacă pentru guturalizarea lui l s’ar puteà admite, la rigoare, o influență bulgărească venită și din partea dialectelor vestice, cum este bunăoară graiul din împrejurimile Sofiei în care ori ce l urmat de ĕ, se pronunță ł, pentru trecerea lui ъ în ǫ nu putem admite decât numai influența dialectului din Rodope, căci, din studiile făcute asupra dialectelor bulgare, această particularitate nu există în nici un alt dialect estic sau vestic din întregul domeniu al limbii bulgare[1]. Dar chiar pentru introducerea lui ł gutural, este mai ușor de admis că ea s’a făcut dintr’o regiune unde pronunțarea lui guturală formà o regulă generală, cum am văzut că este cazul pentru subdialectul din Șiroka și Lъka, din imediata apropiere a dialectelor centrale, decât dintr’un alt dialect, în care această particularitate este rară.
De altfel, întreaga influență slavă asupra dialectului meglenit derivă din dialectele bulgare răsăritene. In privința aceasta mai avem două cazuri, dintre care mai ales unul este în măsură să confirme proveniența acestei influențe. Se știe că sunetul ѣ se pronunță ca ea numai în dialectele răsăritene, și acì, astăzi, în anumite condițiuni și anume când ѣ accentuat este urmat de vocalele a, o, u, . Inainte de vocalele e, i și în poziție neaccentuată, ѣ se aude ca e mijlociu sau ceva mai deschis. De la această regulă face excepție numai dialectul din Rodope și în special subdialectele centrale, în care pronunțarea lui ѣ se apropie cel mai mult de aceea a vechii limbi slave. In dialectul meglenit avem cuvinte de origine veche slavă sau bulgară în care ъ urmat de vocalele palatale ca și velare se pronunță ca ea: pugaze̯aị́: (bg. pogazĕi) «tinerii cari duc miresii zestrea»; veaniț: вѣнец «cunună»; cleaști: клѣшти; jireaghii̯ă: жрѣбии, «măsură de tort lucrat», și tot așà beał: бѣлъ, vreami: врѣма etc. Se înțelege că această pronunțare a lui ѣ slav ca ea este veche; și întrucât se știe că la început ѣ slav se pronunțà peste tot în limba bulgară deschis și numai mai târziu în dialectul apusean a fost redus la e, ar urmà că și împrumuturile din dialectul meglenit să dateze dintr’o epocă veche. Cum însă printre acestea sunt și împrumuturi mai nouă, se înțelege că ele n’au putut intrà în meglenoromână decât din dialectul răsăritean, unde a fost continuitate în pronunțarea deschisă a lui ѣ.
O altă particularitate a elementului slav din dialectul meglenit mai este și aceea că în foarte multe cuvinte l se pronunță palatal: gl’eată (bg. gleto din dleto-dlato, din care dacor. daltă) «maiu», cl’ęti (bg. klĕtъ) «cameră de provizii»; ugol’ (bg. ogolъ) «mereu, într’una»; mel’iță (bg. mĕlitsa) «aparat pentru curățitul bumbacul») l’ubiniță (bg. lubenitza); val’aviță (bg. valavitsa) «moară unde se bate postav, șaiac (vezi alte citate
- ↑ Sandfeld‑Jensen, admite influența dialectului bulgar meglenit. cf. Die nichtlateinischen Bestandteile im Rumänischen in Grundriss der romanischen Philologie II², p. 532.
