In flexiune:
1. La declinarea substantivelor, dativul se formează cu prepozițiunea la: la țar; la lup, după bulg. na tsarъt; na vъlkъt; tot așà și la dativul adjectivului pronumelui și numeralului.
3. Numeralul cardinal de la 11—19 precum și zecimile se formează în felul numeralului slav — ca în toate dialectele române.
4. Unele verbe primesc terminațiunea ‑m la persoana întâiu singulară de la prez. indicativ: aflum, amnum, antrum, ampl’um, etc. sub influența verbelor bulgare, care se termină în ‑m la această persoană. Această influență a mers așà de departe încât și persoana a doua de la unele din aceste verbe face în ‑iș: afliș, antriș, etc.; întocmai ca verbele bulgărești; iar persoana întâiu de la verbul «a fi» reprezintă peste tot forma bulgărească dialectală: sǫm (bg. sъm, sǫm cf. Miletič, Südslavische Dialekte II, p. 217).
Mai numeros decât elementul albanez și grec este elementul turc. In privința aceasta, se poate spune că dintre toate dialectele limbii române, cel mai mare număr de cuvinte turcești, proporțional cu celelalte elemente străine, îl are dialectul meglenoromân. In acest dialect sunt foarte multe cuvinte care nu există nici în dialectul aromân. In schimb, aproape toate se găsesc în dialectele bulgare din Macedonia și în special în dialectul bulgar din Meglen. Din această cauză este aproape cu neputință de a puteà
stabilì care cuvinte turcești au intrat direct din limba turcă, și care prin mijlocirea limbii bulgare. Și nici schimbările fonetice ce au suferit cuvintele turcești nu pot fi de folos pentru stabilirea provenienții lor directe sau indirecte. Aceasta pentru faptul că, sau că ele nu există, sau, dacă există, sunt aproape la fel cu acelea din dialectele bulgare. Cu toată această asemănare, un bun număr de cuvinte turcești au intrat direct sub forma lor populară, așà cum au pătruns în toate limbile balcanice. De la colonizarea Meglenului cu Turcii asiatici, Românii fiind în apropierea lor, au fost în continuu contact cu ei și din acest contact Românii au fost nevoiți să împrumute, direct, multe din cuvintele pe care la au azi.
Deoarece din stabilirea raportului în elementul turc din dialectele meglenoromân, aromân și dacoromân, nu poate rezultà aproape nimic pentru cunoașterea legăturilor dintre aceste dialecte, nu vom încercà să‑l supunem la acelaș studiu, cum am făcut cu celelalte elemente. Cuvintele turcești au intrat prea târziu în dialect, spre a puteà aveà însemnătatea celorlalte cuvinte străine, chiar atunci când multe din ele sunt identice în câteșitrei dialectele. Cuvintele turcești, care prezintă unele schimbări formale, sânt tratate împreună cu celalte elemente la Fonologie.
Prin elemente romane înțelegem acèle puține cuvinte de origine italiană sau franceză care au pătruns în dialectul meglenit. Un studiu asupra acestor elemente a făcut G. Pascu (Elementele romanice din dialectele macedo‑ și megleno‑române p. 192—195). Autorul dă pentru dialectul meglenit vreo 64 de cuvinte.
Printr’ânsele se găsesc unele care n’au nevoie să fie de origine romană, din momentul ce pot fi derivate din limba latină sau din alte limbi. Astfel ạnjur nu vine din ital. ingiuriare, cum dă autorul, (p. 177) ci din lat. *ĭnjurio, ‑are (= injurior, ‑ari), așà cum îl dau dicționarele noastre (cf. Puș. EW. 866; CDDE. 868); deasemenea buțe’ł cu buțeau̯ă, buțilușcă nu vin din ital. (ven.) bozza, când pot fi derivate foarte bine din buti (CDDE. 202). Cuvintele tšireĭp și snuép nu pot fi trecute printre elementele romane, pentru singurul motiv că arată eĭ și ue pentru ea și o. Deasemenea mires «viser, mesurer» n’are nici o legătură cu ital. mira «viser» gr. μιράρω id., ci derivă direct din bulg. mĕrja 1. messen, abmessen, wiegen. 2. mit den Augen abmessen, zielen auf jn, (cf. Mi duc să li mirim midžiți «mă duc să măsor piesele de 20 de piastri 6/93. Iu mireà, colo pugudeà «unde ocheà, acolo nemereà» 11/67); stignes «tendre un corde» nu se potrivește deloc cu ital. stringare. Cuvântul este bulgăresc stĕgam aor. stĕgnah din care
