Această pagină nu a fost verificată
26
OTHELLO
BRABANȚIO
Și eu de-al tău… Altețe, iartă dacă
Eu nu ca senator, nici pentru trebile,
De care — aud acum, m’am repezit,
Din pat să vin aicea; nu-i cetatea
La mijloc, ci durerea de părinte,
— Așa de neagră și copleșitoare
Că ’nghite orice altă supărare.
Și eu de-al tău… Altețe, iartă dacă
Eu nu ca senator, nici pentru trebile,
De care — aud acum, m’am repezit,
Din pat să vin aicea; nu-i cetatea
La mijloc, ci durerea de părinte,
— Așa de neagră și copleșitoare
Că ’nghite orice altă supărare.
DOGE
Dar ce e, spune, ce s’a întâmplat?
Dar ce e, spune, ce s’a întâmplat?
BRABANȚIO
Copila mea…
Copila mea…
DOGE, SENATORI
— E moartă?
— E moartă?
BRABANȚIO
— Pentru mine!
Furată de un vrac, un hoț de inimi,
Căci altfel cum scotea din minți o fată
Intreagă și la trup ca și la minte?
— Pentru mine!
Furată de un vrac, un hoț de inimi,
Căci altfel cum scotea din minți o fată
Intreagă și la trup ca și la minte?
DOGE
Oricine — ar fi acela care fata
De tine-a despărțit-o, și pe tine
De ea, cu ’ntunecate meșteșuguri,
Chiar fiul meu dacă ar fi, aceluia
Pedeapsa singur tu i-o vei dicta,
Cu legea ’n mână, fără pic de milă.
Oricine — ar fi acela care fata
De tine-a despărțit-o, și pe tine
De ea, cu ’ntunecate meșteșuguri,
Chiar fiul meu dacă ar fi, aceluia
Pedeapsa singur tu i-o vei dicta,
Cu legea ’n mână, fără pic de milă.