M'am sculat să plec și ridicând ochii către bețiv îl văzui plângând. Ca și cum îmi înțelesese gândurile mele de pietate mută.
10 Iunie.
Pe malul Oltului, spre seară. Se lasă o pace blândă și tristă, ceva ca liniștea dinăuntrul unei biserici vechi. Chiar apa curge mai leneș, pare că se înmlădiază ca un braț voluptos pe sub umbra adormită a sălciilor. Se aude piyi-tura cristalină a privighetorilor ; flueratul lung, tremurător, ca un solo de jale, al turturelelor; basul monoton al boului de baltă și un cuc singuratic silabisându-și numele. Luna plină se ridică încet, dând singurătății un farmec de pustiu virgin.
La douăzeci de pași de mine, o țărancă, mânându-și două vaci sătule de iarbă, se oprește pe mal, cercetând un drum de trecere prin apă.
îi înțeleg gândul: vrea să-și ducă vitele în zăvoiul depe celălalt mal. Și spre surprinderea ochilor mei nerușinați, privesc cum își desprinde betele, apoi fusta și ridicându-și cămașa până la sân, intră după vaci în apă. Oricât mă silesc să văd mai bine, abia deslușesc rotunzimea bronzată a șoldurilor, pe cari valurile i le ating cu înfiorări voluptoase.
E un tablou: vacile pășind greoi și agale, urmărite de o țărancă care-și arată goliciunea trupului, subt lună. E o idilă, un pastel de o gingășie clasică...
15 Iunie.
Mă întâlnisem de câteva ori, pe când umblam singur prin păduri, cu o țărancă tânără și frumoasă, uitându-se la mine adorabil de rușinos și grăbindu-se să ducă mâncare ciobanilor.
Da astă dată, cum stăm pe brânci, la umbra unui copac, o zării de departe și o chemai. Simțiam o nemărginită nevoie de a încercă acel farmec înfiorător pe care îl împrăștie apropierea unei femei.
Veni cu oarecare temere. Purtă o îmbrăcăminte simplă și
