elvețian, înmânându-i un dosar judiciar falș, privitor la Neciaeff.
La această întâlnire Michail Bacunin emisese părerea că de datoria tutulor refugiaților din Rusia este de a lua apărarea lui Sergiu Neciaeff, însă, adaogă dânsul, această apărare nu trebue să depășească mai departe de un simplu protest adresat elvețienilor.
Eu unul eram de altă părere. Conștiința îmi reproșa, că neputând suferi pe Neciaeff, ’l-am alungat din locuința mea, și prin această, involuntar, ’l-am făcut să-și caute refugiul pe la niște oameni suspecți ca Tursky, Caspar, ca Adolf Stempcowsky spionul rusesc. Sub povara acestei remușcări de conștiință emisei părerea că refugiații politici datori sunt de a scăpa pe Neciaeff, adică cel puțin de a încerca să-l scape cu ajutorul forței.
In contra propunerei mele s’a ridicat Bacunin cu toată vigoarea elocinței sale. El declară că consideră pe Neciaeff de un om care a compromis causa revoluționarilor ruși, că pentru un asemenea om ar fi o nebunie de a sacrifica pe cine-va din noi, și că atacarea poliției elvețiene de către niște streini, refugiați politici, ar fi un act dăunător pentru toți refugiații.
