făcut se urcă în consciința lor la suprafață ca unt-de-lemnul pe apă.
Marele rău, precum și marele bine — sunt opera oamenilor nu de rând, și nu sunt produsul unor oameni cu sufletul mic.
Alt-fel de om a fost Eugeniu Lupu.
Ca exterior, acest tînăr n’avea absolut nimic ce ar fi putut procura antipatie. Era slab la față, cu o bărbie subțirică, cu un nas care poseda o curbătură frumoasă à la Dante, cu trăsurile feței melancolice, în cari se reflecta un suflet bun și o minte meditativă. Ochii lui mari plini de căldură, mai cu seamă, erau frumoși; fruntea o avea înaltă, albă ca marmora, pe tâmple avea niște vine subțiri albăstrii Eugeniu Lupu era slab de sănătate, și din familia sa au murit mai mulți de boală de piept.
La cea dintâi întâlnire simții pentru acest tînăr o mare simpatie, apoi, cu cât relațiunile noastre deveneau mai intime, cu atât a crescut și simpatia mea, pentru dânsul.
Eugeniu Lupu era artist în sufletul lui, se ocupa mult cu pictura. După moartea sea au rămas câte-va tablouri foarte reușite datorite penelului său. Prin convingeri dânsul era socialist.
La cea dintâi întrevedere a noastră îmi
