Cel dintâi socialist-revoluționar; cel din urmă socialist-evoluționist.
Această luptă, lucru logic și firesc, ne apucă în vîrtejul său și pe noi toți, cari înconjurăm pe Mihail Bacunin.
Bătrânul revoluționar, care pe aceste timpuri era în capul asociațiunei internaționale de lucrători din Italia, Spania, Elveția francesă și Franța de sud, avea mare nevoie să fie ajutat de noi tinerii. Ca membru alianței democratice, eram nevoit să iau parte la acea lucrare.
De aceia adese ori împrejurările m’au silit să las tipografia din Zürich pe mâinile lui Sagiu, și să plec la Locarno, unde locuia Bacunin. Aci îi serveam de secretar, scriind scrisori în Italia, Spania și Franța. Secretariatul meu dura une-ori săptămâni întregi, și numai oboseala, sleirea desăvârșită a forțelor din causa nopților petrecute la scris făceau ca să fiu înlocuit cu vr’un alt tînăr — italian, spaniol sau francez. Atunci plecam din Locarno îndărăt, și îară-și mă ocupam cu de-ale tipografiei.
La sfârșitul anului 1873, în mijlocul grupărei noastre, se ivi o mare neînțelegere. Mihail Bacunin, cu cât afacerile noastre în Rusia deveneau mai mari, cu atât începuse a crede necesară o organisațiune centralistă