Auzind pentru ce sunt acusat, am rămas un moment uimit, apoi am răspuns judecătorului de instrucție cu toată franchețea :
— Domnule, sunt, precum știți, un refugiat politic din Rusia; deci inamic al guvernului rus. Cu toate astea, permiteți-mi să ve spui, că nu cunosc absolut nici un singur om printre emigranții din Rusia, care să se fi gândit măcar la acest ambasador al Rusiei. Știu că ministrul plenipotențiar al Rusiei este un tânăr, de vr’o 25 ani, că nu se ocupă de cât de petreceri, că nu însemnează în Rusia nimic, de și e fiul cancelarului Gorceacoff. Pentru ce dar să se comită un atentat în contra unui atare om? C’est un morveux! domnule judecător?! n’ar merita onorurile unui atentat.
Judecătorul surîse.
— În ceia ce privește pe acest Adolf Stempcowsky, știu că este un spion rusesc, care a predat pe Neciaeff, a fi ucis....
— Merită, ca ori-ce spion; dar eu unul nu pot face aceasta, de oare-ce desgustul m’ar cuprinde, vărsând sânge, fie și sângele unei canalii, a unui spion.
— Cum puteți profesa ast-fel de teorii! îmi obiectă bătrânul judecător. Merita a fi
