— Și putem să fim siguri de dânsul ? întrebai.
— Ai vei-mir ! ca d’un rabin. Este un ovreu cinstit și are un cap așa de cuminte, așa de cuminte, în cât toți ovreii îl cunosc.
A doua zi, împreună cu Zdanowici, trecurăm granița Prutului prin vad, având de călăuză pe un țăran român. La Sculenii rusești fără nici o bătae de cap am găsit pe ovreiul nostru Moise Vorojbit.
Era în adevăr un tip de ovrei, uscat, înnalt, nervos, cu barba roșie și niște ochi negri plini de expresiunea unei energii fără seamăn.
Moise Vorojbit merită ca să-i fie povestită biografia. Născut în blagoslovita Polonie, înainte cu trei-zeci de ani el a părăsit satul său natal, și a plecat în lume, căutând locuri mai mănoase pentru a-și face carieră. Părăsindu-și satul, el n’avea cu dânsul de cât doi desagi, plini cu fel de fel de cârpe, cămăși rupte, lădița cu rugile și o veche carte ovreiască cabalistică numită «Zogar».
Vorojbit își îndreptă pașii spre Basarabia, pământul făgăduinței pentru ovreii vagabonzi din Galiția.
Moisele din chiar fragedai copilărie făgăduia
