și mai sălbatici: Rușii. Unul din acești venetici a isprăvit prin a aduce la sapă de lemn pe răzașii din Nisporeni, și azi moșioarele răzășești aparțin unui oare care Seleanicoff.
La vârsta de 10 ani Niculai Zubcu-Codreanu intră in clasa întâia la seminarul din Chișinău, ca extern. Părintele diacon închiriă pentru fiul său o odăiță la mahala, plătind în natură pentru întreținerea lui ceva mălai, sare, slănină etc. Locuința era posibilă pe vremea când proprietarul caselor nu începea a se da la băutură; dar când începea cheful, care dura săptămâni întregi, provisiunile aduse pentru iarna întreagă treceau în deposit la cârciumă și bietul băiat era silit să postească. Pentru a nu muri de foame nenorocitul elev seminarial se vedea silit să recurgă la mila vecinilor, cari îi dau câte o bucată de pâine. Pe timpul vacanțelor băiatul se întorcea acasă, unde ajuta tatălui său la munca câmpului.
Tatăl doctorului Codreanu, aparținea încă acelei generații viguroase de diaconi români, care acum încetul cu încetul dispare. Diaconul Petre Codreanu, după spusele fiului său, a fost un român cu minte sănătoasă, care se deosebea de enoriașii săi țărani
