acea zi când am închiriat eu odăița a fost concediată, și ’și-a găsit loc de slujnică, la polițai. Înainte de a pleca la noul său loc, dânsa, voind de sigur să ’și aproprieze ceva din lucrurile mele, în absența mea scotocise prin desagi, și a descoperit acolo niște cărți, pe cari ca una care știa citi, le și resfoise. Cărțile erau tot revoluționare, și slujnica povesti imediat în casele lui Stanovoi despre sosirea unei femei, care poartă cu sine niște cărți în contra Țarului.
«Ne știind absolut nimic despre toate astea, eu răspunsei polițaiului cine sunt, și unde merg.
«— Urcă-te pe capră! porunci el.
«Mă urcai, și plecarăm spre locuința mea. Aci lucru cel dintâi a fost că dânsul s’a năpustit asupra desagilor mei, scoțând una câte una toate cărțile, și proclamațiunile. Cum a dat polițaiul de aceste lucruri, imediat s’a schimbat față cu mine, nu ’mi mai zicea «tu», ci «d-ta», nu mă mai brusca, ci din contră m’a poftit să șed. Avea și dreptate să fie cel puțin politicos cu mine, căci doară eram pentru dânsul un chilipir mare, și aveam să plătesc cu viața mea urcarea sa pe treptele ierarhice ale carierei sale polițienești. Omul
