ce dor nespus frământa crierul copilei sale; din partea lor, cele l-alte rude ale ei, văzând ardoarea cu care fetița se ocupa cu cartea, o proclamară de fenix, de fenomen nemai auzit. Această admirație a oamenilor din prejur, de sigur c’ar fi putut avea un efect dăunător asupra fetei, dar n’a avut nimic rău; natura sa bună din fire a salvat’o, și în sufletul ei curat nu s’a prins sămânța orgoliului, dorința de a arunca pulbere în ochi, de a concura la premiul întâi în cariera vieței. Din contra, puțin preocupată de mica sa persoană, Beti Caminskaia era pătrunsă de dorința de a ajuta pe nenorociții mizerabili din coreligionarii săi. Dar cum să le ajute? Cu niscai-va acte filantropice!? Îi se părea puțin; și apoi dânsa pricepea deja perfect că mizeria nu se poate vindeca cu ast-fel de mijloace. Atunci pentru a găsi un mijloc eficace pentru toate mizeriile, pentru a lovi răul în rădăcina sa, Beti crezu în știință. Știința are respuns la toate! zicea ea, și nu se poate, nu se poate, ca dânsa să nu ’mi dee respuns la această mare cestiune.
Ba se hotărî deci a intra la universitate, pentru a studia, și luând pașaport la vîrsta de 17 ani, plecă la Zürich.
