e idealul întregei Europe moderne; ea este acea «găină în ciorbă» despre care visa Henrich IV: o casă proprie, școală pentru copii, dotă pentru fată, și argați buni în curte.
Țăranul jefuit de boer și arendaș; argatul, care muncește pentru o sîmbrie de nimic, mâncând mămăligă mucezită și pastramă împuțită, lucrătorul din oraș, n’au alt ideal de cât acela de a pune mâna pe ceva parale și de a deschide cârciumă sau dugheană. A isbutit, a pus mâna pe parale........ bietul om ’și șterge sudoarea de pe frunte, și se gândește cu drag la copiii săi: Băieții nu vor mai avea nevoie de a munci viața întreagă ca niște ocnași, fetele nu vor mai deveni prostituate.... Acest ideal al cârciumarulul, a prăvăliașului, a comerciantului, a bancherului, pururea plutește în aier înaintea ochilor fie cărui muncitor, până ce mâinele sale ostenite de muncă nu i se vor încruțișa pe piept, până ce ochii nu se vor închide pentru vecinicie.
Burghezimea este ultimul cuvînt al civilisațiunei întemeiate pe proprietate. De jos totul se urcă spre burghezie, din sus totul cade în burghezie. .. In afară de burghezie astăzi nu-i scăpare, nu-i ideal.
Dar ce poate face cu un atare ideal arta?
Ce poate face cu un atare ideal literatura?!
Burghezimea șterge, nimicește personalitate, individualitate, dar persoana ștearsă e sătulă, îmbrăcată în haine curate. Aceasta e ceva ! Este cu neputință însă de a zice copiilor lui Murillio: vă șade mai bine, dragii mei, în sdrențe, nu căutați să deveniți niște burtă-verde! Domnia burghezimei este răspunsul mulțimei la
