nihiliste, iar după proces — toți caută să puie mâna pe vr’o broșură, sau carte socialistă, pentru a face cunoștiință mai de aproape cu tendințele și aspirațiunile socialiștilor.
Firește, că majoritatea acestor oameni se compunea numai și numai din simpli curioși, dar, totuși, eu unul imediat după proces am primit numeroase scrisori în Geneva din partea unor oameni, cari numai socialiști nu erau.
O doamnă avută, din aristocrația rusă, o adevărată principesă, ’mi a scris o scrisoare entuziastă și pe lângă scrisoare ’mi a trimis o sută de ruble, pentru respândirea cărței «Comuna din Paris»; o altă doamnă, care de plăcere călătoarea prin Italia, a remis amicului meu Axelrod o brățară și niște cercei de diamant în valoare de 2000 fus, în folosul propagandei socialiste. Exemplele acestea peste puțin au devenit un lucru de toate zilele.
Tinerimea universitară, partea cea mai curată, cea mai puțin atinsă de cangrena corupțiunei societăței moderne, a fost mai cu seamă impresionată de mărețele figuri ale condamnatelor și condamnaților; poesii entusiaste dedicate Sofiei Bardina, Caminskăi și Subotinei circulau pretutindeni.