înalță atârnată de asupra capului judecătorilor o cruce.
Firește, când judecătorii intrau pentru a’și ocupa locurile, involuntar ochii lor trebuea să se oprească asupra acestei cruci, și atunci, sufletul lor avea neapărat să simtă o neliniște, îndoială mare, redicându-li-se din fundul inimei.
Colo sus, ei vedeau pururea p’acela, care plutind de asupra a XX secole strigă de pe crucea sa lui Caiafa și lui Pilat, adică justiției omenești:
— Te poți înșela judecătorule! Căci tu care condamni ești poate cel culpabil, iar acela pe care’l osândești — e om drept!.........
Privește.... Acest mizerabil fiu al pescarului din Nazaret era și densul învinovățit de sacrilegiu, de rebeliune, de excitare în contra autorităților stabilite, de ultragiu preoților, de fapte calificate de crime... Acest mizerabil, pe care judecătorii săi ’l-au trimis la moarte pe cruce, a fost Christos! Agonia Sa, suferințele, chinurile Sale groasnice, s’au transformat ca prin minune într’un piedestal din înălțimea căruia osânditul la moarte a bine-cuvântat popoarele ce au îngenunchiat la picioarele crucei Sale...
Christos!... Și El era criminal, era resvrătitorul tovarășilor vagabonzi, al săracilor,