sincopă, isteriea a cuprins pe Maria Subotin.
Știrea despre cele întâmplate în temnița arestanților preventivi chiar a doua zi s’a răspândit prin capitală. Rudele arestanților, îngrijiți pentru ai lor, alergară la ministru de justiție, cormitele Palen; și se zice, cum că chiar Țarul Alexandru al II-lea a aflat despre toate.
Dar dacă opinia publică a fost revoltată de cele petrecute, dacă chiar în cercurile înalte se desaproba brutalitatea sbirului Trepoff, totuși nici o satisfacție a consciinței omenești, așa de crud lovită, nu s’a dat.
Despre barbariile comise, imediat ce ’mi a venit știrea la Geneva, am tipărit o broșură întitulată («Bași-Busucii din Petersburg» și am încheiat acea broșură cu următoarele cuvinte; «O noapte neagră ca bezna domnește peste imperiul rus — tot ce e plin de vlagă, tot ce e viu și cinstit, înmormântat zace în temnițe și în fortărețe.
«Călăii împăratului Alexandru al II-lea domnesc în plină libertate. Dm sînul lumei culte acești călăi zilnic ’și aleg jertfe noi — pier lucrătorii, pier studenții cei mai buni, pier fete, copii! Și societatea de sclavi tace, presa infamă aruncă cu noroi în martirii popoarelor robite.
