individualitatea e strivită de legile naturale, și oamenii mari ies parcă din retortă, iar operele lor devin un resultat neînlăturabil, calculat matematicește. Prin fatalism se semnalează influența legilor naturei, — prin niște agenți externi, soarta istorică a popoarelor.
Această metodă, care la aparițiunea sa a orbit lumea, mulțumită genialităței oamenilor de știință cari au inventat’o, nu mai satisface pe omul modern, căci strâmtorează modul nostru de a pricepe. Spiritualismul inerent omului prin educațiune, e în antagonism cu positivismul secolului, — și să revoltă.
Omul modern se întreabă, în ce anume sferă a Egalităței și a idealismului se poate găsi respunsul? Unde se află libertatea și revelațiunea? în natură? Dar omul a pierdut capacitatea de a percepe direct, căci reflexiunea a ucis totul. In știință, și în istoria omemrei ? — Dar omul știe că știința, șovăește, și mâine neagă ceia ce a afirmat încă ieri abia. — In filosofie ? Dar și aci sistemele se schimbă mereu. Atunci unde e acel «pol» care e centrul evenimentelor trecătoare ? Omul a vroit să pătrunză în esența lucrurilor ca în această entitate să găsească cheia enigmei, și s’a convins că nu poate de cât constata legea— și atât. Causa remâne deci pururea necunoscută, și enigmaticul pentru ce remâne pururea pentru dânsul transformat în doveditul cum.
Realul nu mai poate să ne satisfacă, iar abstractul mereu ne alunecă din mâini, nu se supune dovezilor. Să se abție de a se preocupa de el omul nu poate, căci aceasta ar echivala
