Plotnicoff bate la ușa chiliei și cheamă la densul pe directorul temniței.
— Ce vrei ?
— Vă rog să porunciți să mi se deie niște pantaloni noi. Iștea sunt prea rupți.
— Bine, bine! răspunde directorul, căci privește cu ochi buni p’acest blajin aresta nt politic.
Și Plotnicoff primește pantalonii noi, el e fericit, e plin de grijă pentru toaleta sa —el se pregătește pentru a întimpina pe liul Țarului, Dar acest mesia al liberărei sale nu vine... și bietul nebun, ca ovreii în Palestina, așteaptă pe mântuitorul seu. Crierii sei lucrează sub impulsiunea ideiei religioase, el se convinge că nu e încă demn de a fi liberat, că n’a suferit destul, că pentru îndreptarea sa mai trebuesc nis-cai-va suferințe fisice mai dureroase.
Temnicerii încep a observa că de la un timp încoace Plotnicoff a început să șchiopăteze.
— Ce ai? Te doare piciorul? întreabă directorul.
— Nu, nu e nimic! respunde arestantul.
— Dar de ce șchiopătezi?
— Așa, nu’i nimic.
— Arată piciorul.
— Lăsați, nu e nimic!
