îi bate repede. Pentru a nu cădea, el se așază jos, pe podele, și respiră cu ambii plămâni aierul ce se strecoară printr’o crăpătură de la ușă. Alăturea se aude o mișcare.
— Cine-i acolo ? întreabă densul.
— Sunt eu — Alexandroff, răspunde o voce.
Și ambii nenorociți încep a vorbi în tăcerea nopței. Dar călăii veghează; unul din temnicerii, ca pisica se apropie pe furiș de ușa camerei și ascultă. Pe fizionomia sa bestială apare un surîs de satisfacție, că a prins pe doi nenorociți în flagrant delict de conversație. Pe furiș, pe pitite se depărtează și merge să denunțe faptul. Peste câte-va minute un grup de temniceri se apropie de ușe.
— Ieși! strigă unul din ei.
Svîtici iesă, și în fața sa vede patru bestii cu frînghii în mâini. Unul din ei năvălește peste arestant și ’i leagă mânele cot la cot, apoi strânge nodul dm toate puterile. După ce această operațiune s’a isprăvit, temnicerii ’l aruncă îndărăt în carceră.
In curend mânile sale se învinețesc și amorțesc — durerea din ce în ce devine mai atroce.
