— Ce fel, nu mai e scăpare? se întreabă acest om energic și plin de vlaga vieței. Așa dar trebue să mor, să mor de o moarte bună, care va dura ani întreg!?... Atunci mai bine să me sinucid! Dar să mor așa, fără nici un folos pentru tovarăși! mei de suferință!.... Mai bine să fac ceva, care să le ajute, să me sacrific pentru în-bunătățirea soarte! lor.
Așa cugeta Mișkin. După mai multe nopți nedorminte, crierul seu găsi în fine o ho-tărîre. A se sinucide—e stupid, cînd cu prețul vieței poți face un bine. Să fac dar un bine, pe care ’l voi plăti cu viața.
Și Mișkin începu a merge fie care Duminecă la biserică.
Pentru ce ?
El aștepta, ca să întâlnească acolo pe directorul Copnin, care de la o vreme se ferește de arestanții politici, și nu mai visi-tează coridorul lor. E zi de serbătoare. Mișkin e la biserică, el așteaptă. Și pentru astă dată nu în zadar. Directorul temnițe! e în plină uniformă la paradă, cu decorații pe piept intră în biserică. El ascultă serviciul divin, ’ș! face mereu cruce, se închină —fără a pricepe măcar că stă înaintea i-coanei aceluia, care a fost arestat, legat, bătut și chinuit pentru că a cutezat să
