Lăsai tovarășilor din Geneva tipografia și mă pregătii de plecare. In ajunul plecării însă avui o convorbire cu stimatul meu amic, răposatul Mihail Dragomanow.
În această convorbire dânsul vroia să mă convingă că fac rău de părăsesc mișcarea, că fără mine va înceta «Obșcina» și tipografia va trece în mâinile grupărilor centraliste, adică a rusofililor, că terorismul nu va putea dura lung, și îară-și va fi necesitate de a scrie și tipări pentru luminarea popoarelor subjugate de Rusia. Dânsul avea dreptate, dar dreptatea ce o avea privea direct pe Ruteni, pentru cari lucra el. In adevăr, Dragomanow deșteptă un curent puternic de naționalitate prin poporul rutean atât în imperiul moscovit cât și în Austria, opera sa roditoare a dat deja fructe, și un curent naționalist îmbrățișează pătura cultă a acestui valoros popor slav. Dar eu, basarabean, ce rol mai aveam în toate astea ? Și apoi, gândindu-mă bine la starea desperată a lucrurilor în Basarabia, evenimentele din Orient, mă atrăgeau. Res-belul era în toiul său, 300,000 de ruși ocupau România, granița de la Prut aproape nu exista, iar eu aveam la disposiția mea mii de kilograme de cărți și broșuri revoluționare.
