care s’a cumpărat ca pâinea caldă în mii de exemplare de către rușii ce mișueau prin România.
In această broșură Dragomanow adresându-se Rusiei, care se fălea că luptă pentru desrobirea popoarelor slave de sub jugul turcesc, zice:
«Înainte de a ne gândi la alții, să ne liberăm noi înșine de principii, de practica și constituțiile turcești, precum și de guvernul a la turque, care există la noi.» Apoi mai departe:
«Ceia ce ne revoltă la turci, există în tocmai și la noi în Rusia: avem mizeria cumplită a poporului, datorită birurilor apăsătoare, datorită unul sistem de imposite, care face să se stoarcă dela țăran toate cheltuelile statului. Țăranul din Rusia e un adăverat raia ; avem arbitragiul înspăimântător al agenților puterei, absența complectă a garanțiilor pentru siguranța și libertatea individuală; dar mai avem și un ce, pe care Turcia nu ’l are —intoleranța religioasă și națională. Aceste rele sunt așa de vechi la noi și noi ne am obicinuit așa cu ele, în cât le privim deja cu o nesimțire complectă, și nu