mie mi au trimis peste 90 de bucăți — ia d-le! și Prefectul ’mi arătă pachetul cu fotografii...
Dacă veți fi prinși, vă vor împușca. Ve dăruesc acest pachet cu fotografii, păstrându-mi numai una.
— Dar atunci cum voiți ca să părăsim Capitala, ne vor prinde imediat, zise doctorul Codreanu.
— M’am gândit la asta. Acum Cristescu, inspectorul meu, are să vă transporte d’aci, într’un loc, unde veți sta câte va zile, apoi am să vă pornesc spre Muntenia, pe unde nu sunt rușii. Acolo veți sta, până ce rușii se vor curăți din țară.
Am mulțumit Prefectului român, care ne scăpă de moarte sigură, și am rămas quasi-arestați la prefectura poliției. Noaptea, pe la unu, am fost transportați la spitalul de copii, unde d-ru Sergiu ne primi și ne instală într’o cameră particulară. Am stat la acel spital vr’o cinci-șase zile, apoi tot noaptea am fost porniți la Chitila, unde am luat trenul spre Pitești. La gară d. N. Cristescu ne oferi, din partea Prefectului câte 200 lei la fie-care.
— Mulțumiți d-lui Prefect, am răspuns noi, bani nu ne trebuesc, căci avem.
— Dar poate aveți puțini!
