nervoasă groznică; Uspensky avu un atac de nervi, frații Cuznetzoff, palizi ca moartea priveau înmărmuriți la tovarășul lor care plângea și suspina. Singur Neciaeff, cu ochii schințeind de lumină și mușcându-și unghiile vroia să pară impasibil.
— Sunteți niște mueri! esclamă el. Am omorât un spion, și pentru acest fapt de înaltă dreptate aveți remușcări de conștiință ? !.... Gândiți-vă la cei ce zac în temnițe, la tovarășii noștrii zidiți pe viață în Petro-Pavloskaia și veniți-ve în fire!... Mâne am să părăsesc Moscova; trebue să plec în străinătate, pentru a aviza acolo pe tovarășii noștrii că v’ați alcătuit într’un comitet central, și pe urmă mă voi întoarce. Acum suntem legați pe viață prin sângele lui Ivanoff, deci sunt sigur de voi.
După aceasta asasinii s’au despărțit, iar a doua zi Neciaeff părăsi Moscova, pentru a nu se mai întoarce nici odată în dărăt. El plecă din Petersburg direct în Elveția.
Și pe când dânsul povestea lui Bacunine la Geneva despre închipuita activitate a unui Comitet central din Rusia, despre executarea unui spion, despre formidabilele forțe ale partidului revoluționar, care în închipuirea sa îmbrățișase deja Rusia întreagă—acolo, în imperiul țarilor poliția a
