Praga, Bacunin ’și încercă contrariu lui Palatsky, de a uni pe democrații unguri cu slavii, căci ungurii și p’atunci se luptau pentru independență. Unirea s’a făcut însă cu polonii, și la congres a venit din partea maghiarilor comitele L. Teleki. Bacunin voind să întărească această unire și cu democrații germani, a aceptat postul de dictator la Dresda. Acolo el s’a acoperit de glorie, pe care nici dușmanii lui (sic!) n’au putut-o tăgădui; după luarea Dresdei de Prusieni, Bacunin a fost arestat la Chemniț si trimis în citadela de la Konigstein. D’aci se începe martiragiul său lung.
«Să amintim în treacăt, că Bacunin a plătit foarte scump nobila sa greșală, de a fi avut ilusia imposibilă de realisat, de a lucra în comun cu democrații germani. La majoritatea germanilor e prea desvoltată ura în contra noastră. Știm că luptătorul german lucrează în folosul poporului german, dar nu ne mirăm de asta, ci îl admirăm. Dar germanul așteaptă de la un rus și un slav să disprețuiască poporul său, și să-i ducă civilisațiunea germană, uitând că pentru aceasta avem în afară de Petersburg — Cur-Estul și Liflanda,