Paltoane vechi
Nu-mi place iarna. Știu că sezonul acesta convine bogaților, cari așteaptă cu nerăbdare seratele, balurile, patinagiul, observ că ciorile, niște paseri totdeauna cernite, au aerul de-a petrece, sub cerul veșnic posomorit ; dar întorcând altă pagină a vieții, aflu că săracii nu se bucură deloc, iar vrăbiile neprimind nici o circulară dela doctorul Felix ca să nu stea în frig, sunt amenințate să moară înghețate pe crengile arborilor desfrunziți.
Recunosc și eu că viforul e un solist plăcut, că vagnerianele lui sinfonii, în timpul nopții, sunt pline de taine și de o melodie sumbră, cu condiția să-l ascult dintr’o cameră bine încălzită, în fața unui pahar cu ceaiu aromatic și cald ...
Dar culmea antipatiei mele împotriva iernii, o hotărește paltonul meu vechiu. În vieața mea, cumpărarea unui palton nou este un eveniment, deaceea mai în toate iernile sunt nevoit să îmbrac paltonul din ... anii trecuți.
Firește, pentru boemii de felul meu, lucrul pare indiferent a purta o haină veche sau nouă ; dar observați de aproape : pe când o pălărie veche, o cismă veche, o redingotă veche trec nezărite, sau sunt foarte puțin luate în seamă, un palton vechiu se pune în evidență, fără să vrea, ca stângăcia unui om timid. Haina asta parcă se vâră în ochii tuturora și-i e peste putință să s’ascundă. Cel care o poartă, duce pe umeri o adevărată Cruce a Calvarului, o mare tragedie!
Am notat odată iarăși o ciudată stare psihologică, pe care o determină un palton vechiu. Omul pare trist și foarte umilit; n’a făptuit nici o necinste, nici o crimă; e poate iubit și stimat de concetățenii lui, femeile îi zâmbesc — cu toate astea paltonul vechiu îl amărăște, îl face să fugă de lume. Observați pe mizantropi, toți poartă paltoane vechi.
Când bietul om umblă pe stradă, după afaceri, sau să se plimbe, i se pare că toată lumea se uită la paltonul său, îl observă, îl critică, îl descoase — pe bietul palton, care e aproape descusut!...
Dacă este invitat într’o familie, se duce după multe ezitări; nu se lasă a fi desbrăcat de servitorul care stă în anticameră ; își atârnă paltonul în cuier cu un fel de rușine, și intră în salon în redingota cea ... nouă ! Aproape fiecare om are o redingotă pentru zile mari.
Când pleacă, domnul sau doamna, care îl însoțește până la scară, nu-și poate stăpâni un zâmbet ironic.
Să nu-mi spuneți că exagerez dacă voiu afirmă că cea mai mare parte dintre oameni te judecă și te clasează după paltonul pe care îl porți. Poți să fii un om cinstit, un ziarist celebru, un poet de talent, dacă umbli într’un palton vechiu, ești mai puțin decât ești, sau nu ești nimic.
Un bogat, râzând prostește, îmi spunea într’o zi, vorbind drept Eminescu:
— L’am văzut o singură dată ; purtă un palton lung și vechiu — săracul!
Într’o seară, schimbând o sumă de idei și cuvinte cu un bătrân simpatic și înțelept, îmi repetă adeseori fraza asta, bună de ținut minte.
— Ei, tinere, în societatea noastră ajungi mai lesne c’un palton nou și o pereche de mănuși chic!
Dar ajungă cine o pofti și cine se’mbată de visurile zadarnice ale gloriei!... Ce-mi pasă mie !... Vorba e că un palton vechiu nu ține de cald. Iată de ce-mi pierd vremea să înșir aceste vorbe triste.
Ah ! frații mei de gânduri și de sărăcie, spuneți-mi dacă sub condeiul meu nu vorbește inima voastră !... Spuneți-mi, dacă nu lânceziți, ca și mine, în dureroasa nostalgie de țări cu soare etern, care te scapă de paltoane vechi și de tuse — o muzică cu sonorități de mormânt!... Spuneți-mi încă dacă au drept să poarte paltoane îmblănite, călduroase și moi, bogătașii cari nu cugetă, nu simt, nu muncesc; burtăverzimea asta rea, vanitoasă și ignorantă !
Sunt oamenii vinovați că fură, că mint, că omoară; ei bine, pentru ce n’ar fi vinovați și imbecilii aceștia că poartă paltoane noi ?
Cu toate astea aș dori ca rândurile mele să nu vă facă o educațiune anarhică, să nu vă revolte. întâlnind pe stradă pe cei împaltonați, ați fi în stare să le cereți socoteala asupra crimei de a purtă paltoane noi, dar de aci s’ar naște un scandal; și gardistul, uitându-se la paltoanele voastre vechi, s’ar grăbi să vă invite ... știți unde.
Umiliți și rezignați să îmbrăcăm tot paltonul cel vechiu. Închiotorându-l bine, cu mâinile în buzunare, sub culoarea lui ștearsă și nedefinită, vom avea aerul unor filozofi originali ...
Căci să dăm Cesarului ce e al Cezarului: paltonul vechiu a fost totdeauna haina filozofilor.
Craiova, 1890.