Partea a opta
| ←←Partea a șaptea | Niculăiță Minciună de Ioan Al. Brătescu-Voinești (Partea a opta) |
Peste o săptămână, când gândaci de care n'a văzut niciodată Niculăiță îi vor mânca ochii lui negri, frumoși și iscoditori, — se vor gândi și vor vorbi despre dânsul fiecare după cum se va pricepe.
Cuconu' Epaminonda, ca vrednic urmaș al lui Platon și al lui Aristot, va explica proprietarului, care va fi citit în gazetă că la moșia dumnealui s'a spânzurat un băiat:
— Da, da, a lui Andrei Gropescu... Era nebun săracu'... Dacă ve aduțeț aminte, un baețel frumușel... udata la Simpetru, la împarțirea de premiile... Tocmai me vorbeam cu nevasta... Dela fasolica lu' tat-so udata la învațatura multa, asta aduțe utrava in sindzele...
Proprietarul după matură gândire o să răspunză: — Asta așa e.
Salomiei o să-i fie urât, uitându-se în curtea de alături, de unde va lipsi cu cine să-și treacă vremea până la întâlnirea cu Petrică...
Neica Andrei, uitându-se la grămada de bulumaci de sub șopron, o să se gândească cu durere că zăbrelele nu sunt isprăvite toate și c'o să trebuească să ducă iar în pod sculele lui moș Sandu...
Iar biata mama lui Niculăiță o să se bată cu pumnii în cap pe prispa casei, jelindu-se: — că era bun și blând și nimănui nu-i făcea nici un rău... că dacă-i ziceam să taie o pasere, zicea: «dă-o, maică, lui moș Grigore, că eu nu pot...» Lume, lume, ticăloasă...
Dar ori că și-ar zice ei ticăloasă, ori c'ar zice lumii, dreptate n'ar avea. Că ea ce vină are? Iar lumea de două mii de ani tot s'a îndreptat. Că azi oamenii, dacă nu ești la fel cu dânșii, nu te mai răstincnesc ei cu cruzime, — ci (mai ales dacă nu le ești o prea mare primejdie), te aduc fără multă răutate, ba poate chiar cu compătimire, să te răsticnești singur... Și tot e o îndreptare...