Patmos/V. Vești în orașe

 

Semințe umflate de victoria viitoare a fructelor
Corzi vibrând în vocile de argilă ale brazdei
Limpede navă pornită
Din aceste vocale de polen.

Am stat lângă împărțitorii de pământ
Lângă vânzătorii de cifre, de armăsari, de cuvinte,
Am fost pretutindeni omul Străin,
Care ascultă, fără să ia parte, tocmelile căderilor la învoială.

Ah, rădăcina zbârcită afară din orbita orașului
Rădăcina de care vântul își freacă botul ca un mânz,
Pământul secetos unde fruntea mea se odihnește
Ca un alt pământ, reîntors în cioburi, după ce olarul l-a șlefuit.

Pe sus, berzele uscate ca niște rufe
Duceau, oglinzi, sub aripi, strălucirea cupolelor
Paie, fulgerele în zăbala mată a oceanului,
Fâșii de fum transparent peste pleoapele pădurii.

Clară, mereu mai clară
Vedenia suptă în tâmplă și în aceste grăunțe
Dorul, ca o găleată, umplându-se în noi
Cu cântece, cu nori cu havuzuri.

Nu mă așteaptă nimeni
Pe străzile foșnind ca niște catarge putrezite
Voi sosi nesimțit ca o primăvară
Pe locurile virane unde liniștea se descompune.

Dar anotimpul luminos deodată
Îl voi recunoaște în vocile cântând în cartiere
Și oamenii îmbrăcați în soarele nou
Vor fi stângaci în adevăr ca-n niște costume nepurtate.

Suflet ducând înăuntru
Insula fantomă ca o lampă,
Voi trece printre oameni și case
Cu insula închisă-n mine ca o veste pe care nimeni n-a aflat-o încă.