Patmos/X. Orașul fără nume

 

Într-o dimineață întâia oară pe străzile unui oraș
Tu, călător abia sosit pe străzile unui oraș
Ai lăsat marea în port ca pe-o valiză plină cu unelte și haine de călătorie
O! cum mai strălucesc vitrinele, obrajii, anotimpurile.

Treci atât de invizibil atât de transparent printre localnici
Fără să-ți pese de graba lor, de bucuria sau de tristețea lor,
Într-o dimineață călător abia sosit pe străzile unui oraș,
O! Cât de proaspăt sună vocile. O! Dulceață a unei lumi fragede.

Sunt cristale și flăcări. În chioșcuri
Muzici albe și ape minerale între priviri plutite,
Părul femeilor se apropie sau se depărtează ca o altă zare,
Atât de liber, hohot de râs, spumă printre acești localnici.

Tu, străin, nu te închini în temple, nu gâfâi în ateliere,
Nu calci furiș pe dinaintea Domnului Contramaistru, Domnului Director.
Nu aștepți ceasul să sune o întoarcere grăbită, tristă,
Tu singur în acest oraș plutind ca o mireasmă sălbatecă adusă de vânturi.

Sunt și ganguri răcoroase și squaruri cu nisipuri solare.
Și tramvaie cu clinchetul limpede și băcănii cu fructe exotice
O! Fanfare, mulțimi fastuoase. O! heralzi și mărfuri strălucitoare,
Într-o dimineață, întâia oară pe străzile unui oraș.