Pe Piscul Câinelui...

[Pe Piscul Câinelui...] de Panait Cerna

Manuscris 7260 (p. 10); ms. 7263 (p. 1,2)

Pe Piscul Câinelui stăteam întins-
Cu mâinile-ngropate-n iarbă
Cu sufletul plutind în necuprins...
Și mă gândeam la tine!
În față-mi stăpâneau Bucegii.
Un vis de nor, sburdalnic, alb
Se agăța de stânci, cădea la vale
Și repede se înălța din nou!
Părea că vântul s-ar juca cu el
Ca un bunic cu nepoțelul lui...
Suindu-l pe genunchi, pe umeri-
Până-n tavan - să crească mare...
Până-n tavanul cerului topit în soare...
Eu urmăream ca-n vis jocul naturii
Și mă gândeam la tine!
Iar Prahova cu dorul meu vorbea-
Adânc, nepriceput vorbea
Îmi descânta, pe semne, de iubire
Stingând al soarelui cărbune-aprins
În apa ei clocotitoare.