Pe mare (Goethe)

 

Multe nopți și zile nava’mi stă’mpânzită ;
Așteptând prielnic vânt cu dragi tovarăși,
Răbdător și blând, in voie bună
Stăm în radă.

Nerăbdarea lor era mai mare:
Îți urăm din suflet cale iute,
Drum de slavă, bunuri multe,
Colo’n lume, ele te adastă
Și’ți va fi, re’ntors în brațul nostru,
Cinste dragă.

Și în zori de zi fu aspră valmă,
S’a trezit în chiot marinarul,
Totul se'mbulzește, viu, la lucru,
Cu întâia boare să pornească.

Și’n adiere înflorește pânza,
Raza’n dor de foc îl ispitește.
Umflă pânza, umblă nalții nouri,
Chiue pe maluri prietenia,
Cântece, nădejdi și voioșie,
Drumul bun ca zorile urându-i
Și’nstelat cum e întâia noapte.

Dar, de zei trimise, vânturi strâmbe’l
Scot din drumul plănuit:
Parcă el ar vrea să le urmeze,
Dar încet le’ntrece’n șiretlicuri,
Țintei credincios pe căi piezișe.

Căci din depărtare grea și sură
Se vestește’nceată vijelia,
Păsările apasă peste ape,
Inima în dor o încleștează.
Vine ea. În fața potopirii
Strânge pânza grabnic corăbierul,
Iar cu mingea’nfrigurată joacă
Vânt și valuri.

Și pe țărmul cela stau cu toții,
Dragi prieteni, tremurând pe stâncă.
Ah! de ce nu a rămas aicea?
Ah! furtuna! L-a lăsat norocul!
Omul bun să piară astfel oare?
Zeilor, el trebue, el poate!

Stă la cârmă bărbătește;
Cu corabia joacă vânt și valuri,
Vânt și valuri nu cu vitejia-i:
Domnitor privește in abisuri,
Credincios, de piere sau de-ajunge,
Zeilor săi.