Pe valuri

 

Nici o nădejde...
Apele-s crescute,
Se clatină corabia pe mare
Și zările, — o, zări necunoscute,
Se pierd în noaptea umbrelor bizare.

Și bate vântu ’n pânzele întinse, —
Frământă nava ca eșit din minte; —
Prelung troznesc catargurile ’nvinse,
Și călătorii merg tot înainte...

Nainte!...
Apa spumegă mai tare;
Și nici o licărire de lumină,
Ca nici o milă ’n inimele-avare;
Doar cei plecați, în noapte, lung suspină.

Și urlă vântul, biciuind întinsul
De apă răsvrătită de urgie
Ce vrea să ’nece ’n valuri tot cuprinsul,
În valurile-i mari de apă vie.

Nici o nădejde...
Toți sortiți să piară,
Cu brațele ’ncleștate de catarguri,
Din nava lor făcut-au colț de țară
Și-așteaptă clipa ca să moară ’n valuri.