6347PeisajMarius Marian Șolea


Noaptea ca un vițel biblic
rumegă prin parcuri
gravitația
frunzelor de aur.

întunecată si caldă
se duce spre oraș
să lingă printre blocuri
lumina de la geamuri.

nu plînge nimeni de foame,
de frig
și nici de suflet,
toți s-au ascuns în somn
sau se iubesc.
în acest oraș
ciorile ornează-atît de bine
parcul
și se aud ca niște globuri
lovite între ele.

alte păsări au rupt gîndul
înainte ca imaginea lor
să mai poată țipa.

tăcerea precede,
tăcerea urmează
și a acoperit acele pietre din pavaje
ca o lavă.

trec oameni
și urmele lor sînt cuvinte
spuse la nădejde.

sentimentele se pierd
ca niște căței imaturi
care nu-și mai simt casa.

la noi doar soarele
nu are umbră.