Pentru un „dacă”
E-așa mărunt nisipul ce-acoperă Sahara,
E-așa de fin, de moale și fără de pietriș,
Că la lumina lunii, când lin se lasă sara,
Ar semăna cu grișul, și-ar fi desigur griș,
Doar dacă n-ar fi-așă de mărunt după cum este,
Și dacă dintr-odată el s-ar schimbă la gust;
Mai mândre-ntr-însul oaze ar crește fără veste,
Și-ar răspândi mirosul arbust, lângă arbust.
Și-așa-i de alb pietrișul din fiecare oază,
Că dacă-ar fi mai moale, si dulce și poros,
Cu drag toți Beduinii s-ar apucă să-l roază,
Căci s-ar schimbă pietrișul de-odată-n zahăr tos.
Și-atât de albi sunt norii cei deși în câte-o noapte
Când fug răzleți pe ceruri, sau poate-n câte-o zi,
Că par-c-ar fi de lapte, și dac-ar fi de lapte,
Sus, condensați, vaporii de lapte și-ei ar fi.
Și dacă acești nouri s-ar întâmplă să vie
Cu-ai lor vapori de lapte să plouă pe deșert,
S-ar face griș cu lapte întinderea pustie,
Chiar griș cu lapte, dulce, ce-ar fi de soare fiert.
Și n-ar mai avea nimeni vre-o plângere să facă,
Și-atunci ar fi deșertul pe placul tuturor.
Dar suferă atâți pentru conjuncția-asta „dacă”
Și prin deșert cămile și mii de oameni mor...