Pepelea Gâscariul/16

16. Pepelea și geambașul
de Ioan Barac

Publicată în Biblioteca Sămănătorului de Editura Librăriei Diecezane, Arad, 1916, pag. 40-44.

Pepelea planuri făcându-și,
Prin târg călare umblându-și
Tot în sus și iară-n jos,
Și după cum se încrede,
La un alt ca dânsul vede
Un cal bun, foarte frumos,
Pentru care pe plăcere
O sută de galbini cere,
Geambașul cel întrebat.
Iar Pepelea zice : — „Frate!
Cu atâția bani la sate
Șapte cai am cumpărat”.
Iar el zice : — „Fie, fie,
Dar să-mi sară ochii mie
Așa cal să mai găsești :
Că cu fuga să-l întreacă,
Sau ori în ce chip să facă
În țările împărătești”.
Atunci Pepelea poftește,
Zicându-i : „Îmi dovedește
Fuga lui, să-l cumpăr eu,
Căci alții atâta sumă
Nu-ți vor da numai în glumă ;
Că te-a ferit Dumnezeu!”
Și chemându-l la o parte
Să-i vorbească, — nu departe -
I-a zis : „Vezi acel boieriu?
Pizmă pe Pepelea are,
Fiind boieriu așa mare
Ca un domn și vistieriu,
Și nu sufere în lume,
Să audă de-acel nume,
Precum vei fi auzit.
Când va fi în drum pe cale,
Păzit de străjile sale,
Cu alai bine păzit,
Colo lângă crâng să meargă,
Tu păn-acolo aleargă
Și îi zi acest cuvânt :
— „Știi pe Pepelea Gâscariu
Ce ți-a golit buzunariu?
Iată că aicea sunt!”
Iar apoi așa te cară
Din-aintea lui afară
Cu calul cel fugător,
Că de te va prinde, Drace!
Vai de capul tău, sărace,
Neavând la fugă spor!...
Și iată că-ți dau arvună,
Zece galbini împreună,
Și apoi să mă găsești
În cutare loc pe mine
Și scăpând, vino cu bine
Toți banii să ți-i primești!”
Geambașul se învoiește,
Și bucuros se tocmește,
Calului nădăjduind,
Și aștepta, ca să meargă
Boieriul în calea largă
Spre pădure întinzând,
Care în curând pornește
În căleașcă boierește
Și cu zece călăreți.
Geambașul însă se duce
După el, se pune cruce
Tuturora mai mărețiu,
Slabozindu-se-n pricină
Cu calul cel fără splină
Pân’la dânsul i-a grăit:
— „Eu sunt Pepelea Gâscariu
Ce ,ți-am golit buzunariu
Precum ți-am făgăduit”.
Și boieriu îndată strigă
Să-l prindă și să-l ucigă
După cum i-au rânduit.
Însă în zadar aleargă,
Capetele ca să-și spargă,
Ca să-l ajungă nu pot.
Călăreții cu fugarii,
Vizitii cu telegarii
Și cu logofeți eu tot.
Boieriul singur rămase
Și-n picioare se sculase,
Cu ochii pe drum zgâiți
Tot după ei, din călească,
Să-l prinză, să-l pedepsească
Prin ai săi cai osteniți.