Petre Schlemihl/IX. Să întârzii la acest profil

←VIII. Un obraz apare în mine

IX. Să întârzii la acest profil de Ilarie Voronca Petre Schlemihl

X. Numele tău: Colomba→

De aceea când trec pe sub ferestre, pe sub balcoane orgolioase,
Și nu iau parte la jocurile și la râsetele voastre,
Când armele voastre mă rănesc tot atât de mult cât și vorbele voastre,
Ca o umbră a trupului meu e amiaza fierbinte din inimă,

Și când toamna lucește prin panoplii, prin săbii,
Cântecul ce-și desface ca o corabie pânza,
Și-n lacrimă e ochiul ca o lacrimă mai mare,
Roșeață care urcă pe-obrajii palizi ai aerului,

Și mai departe codrii, drapele victorioase,
Și mai departe alte orașe, suferințe,
Izvorul ca o ureche lipită de pământ,
Și mai departe alte neliniști albind ca niște pietre,

Reptile, păsări de pradă, îngeri cu brațele vârâte-n sânge,
Cirezi, ca niște arbori, doborâte-n măcelării,
Ziduri care se-nalță la o atingere a luminii,
Și pe care noaptea le șterge cu un burete de lună,

Și mai departe: plantă, cordon ombilical
Din adâncimi, spre floare sau fruct, urcând o rază,
Cu fluxul, algă-ntoarsă cu laptele la mal,
Sau vară cățărată c-un gust amar în zarzăr,

Acolo între creste și nebuloase-așteaptă
Hamacul de luceferi spre care pasu-mi șovăi,
Și somnambul – maree către această faptă,
Până ce obrazul ecoului în slovă-i,

Dar: muzică oprită în liniști de-un auz,
Și-n minte îmi deschideți hotarul invizibil
Oraș în hieroglife c-un răcoros havuz,
În ouă viitorul c-un gălbenuș lizibil,

Nu-mi veți retrage steaua polară din pleoapă,
Nici mâinile plutite clare prin sinucideri,
Cadavrele de nouri într-o comună groapă,
Când ca un clopot ploaia sună în planta medicinală,

Sau ultima lucire în aripa de lavă:
M-am desfăcut de voi, pereți familiari, alei natale,
Și de voi, oameni cari ați umplut cu otravă
Și de voi, generoase armuri ale memoriei.

Voi merge în mansarda sărăcăcioasă, în coliba umedă,
Acolo unde singurătatea-și taie lumina de vitraliu,
Acolo unde șarpele de aur nu se-ncumetă,
Să-și desfacă inelele pe-un coridor de orgoliu,

Și-n aer și în silex tăiat profilul scump,
Voi nu-l veți recunoaște și nu-mi veți ști iubirea,
Când, albatros, din haina azurului un bumb
Inima să se rupă spre-oceanul de evocare.