Petre Schlemihl/La o oră incertă

La o oră incertă
de Ilarie Voronca
Petre Schlemihl
37107La o oră incertă — Petre SchlemihlIlarie Voronca

Dacă-mi ridic în soare trupul ca un ciorchine
Se vede irizarea sângelui prin aurora boreală,
În undă peștele luminii atinge hohotul rotund al pietrelor
Și orele sfârmă osul timpului ca niște maxilare.

Porțile umbrei închise cu lanțuri în trecut
Și, curcubeu, pe buză oprit cu-o respirație,
Sub arborele care înaintează ca o navă
Cu toate lampioanele roadelor lui aprinse,

Sau în hambarele-n care cad draperiile grele ale grânei,
Și-arcuș, singurătatea, atinge corzile belșugului,
În satul fumegând molcom ca o farfurie cu supă,
Sau în capitala zăngănind toate armele foamei,

Culorile întoarse cu-albinele la stup,
Garoafele, noduri de-amintire, în batistele verii,
Și cerul care-i pânza de păianjen reținând zborul mărunt al stelelor,
Când ziua se târăște în buruieni ca potârnichea rănită,

Prin rădăcinile îmbrățisându-se în marmoră și-n carne,
Furtuna rămasă în crengi cu bandajele desfăcute,
Dimineața făcându-și loc ca zahărul în legumă,
Și toate aleile care se prăbușesc în mine cu un dulce huruit de cenușă,

Singur, singur,
Plutesc peste mahalaua depărtată.

Dar tălpile fântânilor ating cerul încuiat în pământ.
Sunt sigur prin cositorul înviind cohortele de îngeri,
Fără umbra mea ruptă fărâme ca o scrisoare aruncată vântului,
Fără umbra mea care era scara de mătase conducând spre balconul altor oameni,
Și totuși am văzut ce ascundeau ferestrele semenilor mei: masacrele, îngenunchierile.

Și când desfăceam brațele țipătul sângera ca o rană,
Ecoul care-ți taie palma sub cupa sfărâmată,
Ecoul care-și mai amintește vocea defunctă,
Cu firul electric al speranței conducând prin braț spre lampă inimii.