Petre Schlemihl/XVIII. O fantomă de mâine

 

Voi sufla peste veștejirea voastră primăvara din cuvintele mele,
Ca un lucrător care poleiește uneltele cu aur,
Voi învia prin buze sticla fierbinte a vocii,
Și cu suflarea plămânilor mei voi rotunji versul ca pe o retortă străvezie,

Între crestele de corăbii ale munților sau între
Algele sărate ale mărilor pletoase,
M-așteaptă primăvara clătinată ca o luntre,
Fructele călcând peste crengi ca o luminoasă oaste,

M-așteaptă drumul sprinten învăluit în soare,
Hotarele pe care le va lărgi poemul,
Și voi toți ca àcele ornicului întoarse,
Veți atinge iarăși toate orele inimii mele.

Voi, oameni îngenunchiați lângă un frate bolnav
Sau voi în cari foamea își răsucește coarnele
Ca un taur. Voi, lângă un mâine mai suav,
Depunând copiii voștri cum ați depune armele.

Iată obrazul meu plin de tăieturi ca o brazdă,
Prin care lacrima a trecut ca un plug fecundă,
Iată-n coastele mele un porumbel adastă
Cântec să se desfacă prin înțelegeri undă.