Petre Schlemihl/XXV. Ai șovăit lângă

 

Șovăi în jurul altei cetăți șovăi în jurul altor oameni,
Și litera ezită și ea într-o gargară a goarnei,
De aceea poemul înaintează sau se retrage ca o maree,
Și glasul meu se cațără în crengi o dată cu vestmintele zilei.

Așezări liniștite cu piei de animale
Uscându-se la soare, cu hribi și țâțe de femei
În curți am văzut lumina rămasă în hainele sărace
Ca și amiaza din ochiul unui cal istovit.

Mai pot bate într-o fereastră, mai pot deschide-o poartă
Să merg pe-aleea udă c-un grădinar bătrân,
Să văd cum seara-n aburi se rupe din legumă
Cum înțelesul se-ntoarce, ca o barză, în cuvinte.

O! Depărtări ghicite în focurile roșii,
Vieți evocate numai cu o chemare-n ușă,
Forme și străzi trezite cu-atingerea pe clape,
Și-această plutire nedefinită peste case și oameni.

O! Ziua plină ca un harbuz de sâmburi
Distanțele băute cu roua de pe-o frunză
Șovăi lângă o cetate, șovăi lângă o toamnă
Și tot astfel cântecul șovăie lângă un cântec.