Deschide meniul principal
Petru Rareș
de Dimitrie Bolintineanu


Rareș l-ai săi zice: — „Marele sultan
A jurat să nu-mi dea tronul moldovan
Până nu va trece de trei ori călare
Peste mine... Spuneți, asta cum vă pare?"
Un bătrân îi zice: — „N-a jurat deloc;
Va să te-umilească cu acest mijloc".

— „Să mă umilească? Asta nu mă-amână...
Mâine-oi fi în țară și cu arma-n mână!"
— „Mâine-i fi în țară, cel bătrân i-a spus;
Însă nu sub arme, ci ca domn supus.
La străini domnia cela ce o cere
Dă dovezi că n-are viață și putere.
Tu ai fost odată domn neatârnat,
Căci ai fost de fiară pus și apărat.
Azi te pune turcul; azi nu mai domnești.
Dintre toți românii singur tu rob ești.
Nu poți să fii altfel fără de trădare;
Și ea nu e arma sufletului mare.
De-i primi domnia c-umilința ta,
Iară c-umilință tu o vei lăsa.
Mulți au zis ca tine pân' la tron să vie;
Ș-apoi toți căzură sub a lui robie;
Tronul are lanțu-i ce-i mai greu de spart
Decât cel ce domnii la supuși împart.
Unul e de aur, celalt de-acioaie;
Unu-abate trupul, celalt gândul moaie.
Rareș, dacă astfel domnu-i umilit,
Ce va fi poporul? Oare ai gândit?
Ori mai jos ca tine el o să coboare,
Ori tu vei ajunge l-ale lui picioare.
Nu primi domnia și rămâi supus,
Dar cu suflet mândru și cu fruntea sus."

Rareș nu ascultă. Merge domn în țară,
Și domnia-i scurtă, viața-i e amară.