Phenix

Phenix de Duiliu Zamfirescu

S-au stins, s-au stins de atâtea ori,
Atâtea stele au apus,
S-au scuturat atâtea flori,
Atâtea primăveri s-au dus,

Atâtea vremuri au trecut,
Atâtea și atâtea vremuri
De când trăiești necunoscut
Și-n lungul vremurilor tremuri,

În cât, o suflete, de-ar fi
Să mai trăiești pe-atâta încă,
Tot n-ai putea a socoti
Cât este vârsta de adâncă

Și totuși, vin din depărtări
Păgâne doruri de viață,
Cum vine pe pustiu de mări
Curentul cald prin sloi de ghiață.

Cu forța primei năzuinți
Străbați în timpii viitori
O Phenix fără de părinți
Și fără de coborâtori!