Plîngerea deputatului
| Plîngerea deputatului de Grigore Alexandrescu |
Prea înaltă stăpînirre, este vreme, socotesc,
Cu adîncă plecăciune, două vorbe să-ți șoptesc :
Ți-am slujit cu înfocare, și la orice ai urmat,
Faptele măriii tale glasul meu le-a lăudat.
Și în versuri, și în proză, tuturor am dovedit,
C-așa bună stăpînire de mult nu s-a pomenit.
Cînd asprimea, nedreptatea (vorba fie între noi)
Apăsa sărmana lume cu necazuri și nevoi,
Eu povățuiam norodul a-mpleti cununi de flori,
Și strigam că se pogoară fericirile din nori.
Pîn-acum, cu toate-acestea, pentru cîte am făcut,
Vreo dreaptă răsplătire de la nimeni n-am văzut !
Doamna mea, să ne-nțelegem, căci de nu mi-i răsplăti,
Veacul fericirei noastre, veac de fier [1] îl voi numi !
Voi lua cu înlesnire virtuți mari ce am răpit
Din America vestită și ușor ți-am dăruit.
Opoziția m-așteaptă, ea dorește al meu vot
Și-i vedea cînd s-o aprinde sîngele de patriot !
Drepturile țării mele care nu prea să păzesc
Sînt materie destulă ca să strig și să vorbesc !
D-or voi apoi să-ntrebe cum defaim ce-am lăudat,
Atunci ... atunci voi răspunde că vremile s-au schimbat,
Că era odată bine, cel puțin de suferit,
Dar acum românul jalnic a ajuns nenorocit,
Că țăranul pătimește, că se află-mpovărat,
Că la judecată pierde tot acel nevinovat,
Că dreptatea este surdă, că pravila a căzut,
Că intriga e cinstită, și meritul nevăzut.
C-un cuvînt numai eu singur o să strig cît stigă toți.
Ș-o să las patriotizmul moștenire la nepoți !
„Poporul suveran“ 3 Septembrie 1848
- ↑ - Aluzie la ultima și cea mai rea dintre erele mitologiei antice