Plecată cu capul...

Plecată cu capul... de Duiliu Zamfirescu

Plecată cu capul pe albe genunche
Fecioara cu ochi liniștit
Din apa curată adună mănunche
De ramuri de tei înflorit.

O rază de soare furiș se coboară
Și lung o sărută pe gît,
Iar dorul deschide în gînd de fecioară
O poartă pe-un cîmp de urît.

Cu raza cea caldă vin visuri nebune,
Vedenii cu aripi de fluturi,
Ce cad din lumină pe genele-i brune
Ca ploaia din crengi ce le scuturi.

Atunci de pe dealuri, văzînd-o că-i goală
Și soarele prea arzător
Un vînt se adună, din lanuri se scoală,
Și pleacă încet spre izvor.

El părul ei moale cu vinete unde
Ușor i-l desprinde în sus,
Și-ntreaga-i ființă în păr i-o ascunde,
Și trece tăcut spre apus.

(1889)